Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei
0Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.
Înainte ca Dacia să fie cucerită de romani, Decebal ar fi ascuns o parte a comorilor în albia râului Sargeţia, care curgea în apropierea capitalei Sarmizegetusa Regia, potrivit istoricului latin Dio Cassius.
„Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca sa nu dea nimic pe faţă”, relata Dio Cassius.
Autorul „Istoriei Romanilor” mai scria că invadatorii ar fi descoperit o parte din comori, după ce Biciclis, un get care ar fi ştiut locul ascunzătorilor, a fost luat prizonier şi ar fi dat în vileag povestea. Comorile au ajuns în Roma, o dată cu alte prăzi care au totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Cucerirea Daciei a fost sărbătorită timp de 123 de zile în Imperiul Roman, mai scria Dio Cassius.
Comoara din Strei
La aproape 14 secole de la invazia romanilor în Dacia, povestea comorii lui Decebal revenea în actualitate. Mai mulţi istorici din secolul XVI relatau despre o comoară extrem de valoroasă descoperită de pescari, în râul Strei.
Râul Strei, noaptea.
„Mai frumoasă istorie scrie Lazie (n.r. Wolfgang Lazius, umanist austriac) despre nişte români şi o parte a visteriei de Decebal ascunse supt albia Streiului, celei neaflate de împăratul Traian, zicând: o parte a vistieriei acestuia, mai înainte de opt ani (Lazie scrie în anul 1551), în numitul râul Sargeţiei, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat. Ducându-i acasă şi împărţindu-i pescarii între sine, unii dintre dânşii au mers la Bălgradul Ardealului (n.r. Alba Iulia) şi întrebând pe argintari de cât preţ ar fi acela s-a vestit lucrul. Şi George Monahul sau Martinusie (n.r. George Martinuzzi), carele ca un tutor al lui Ioan Zapolia cârmuia Ardealul, a început a căuta după pescari. A şi luat multe mii de la unii pescari şi multe mii au găsit în numita boltiţă. Dar ceilalţi pescari, prinzând de veste, au încărcat câteva care şi au trecut în Moldova”, relata Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor.
Wolfgang Lazius.
Controversele aurului dacilor
Povestea comorii descoperită în Strei în urmă cu aproape cinci secole a fost privită cu mult interes de istorici. Unii dintre cercetători au susţinut că a fost puţin probabil ca tezaurul să fi fost găsit în albia Streiului, ci mai degrabă în vecinătatea cetăţilor dacice. „Relatările lui Lazius nu coincid cu cele scrise de Centorio. Informaţia acestuia din urmă că tezaurul a fost descoperit „într-o fortăreaţă foarte veche, aproape de Deva, după ploi abundente”, ni se pare mai corespunzătoare cu realitatea. Neverosimil ni se pare detaliul că tezaurul s-ar fi găsit în "albia râului Strei", sub undele căruia s-ar fi aflat o construcţie bolţită, ca o criptă, dărîmată de un copac căzut peste ea. Dimpotrivă, descrierea lui Centorio ne permite să emitem ipoteza că acet tezaur a fost găsit într-o cetate dacică din munţii Orăştiei”, relata Iudita Winkler într-o cercetare publicată în 1972, în revista Studii şi cercetări de istorie veche, apărută sub egida Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice.
Iudita Winkler prezenta şi alte informaţii despre comoara dacilor. „Dintre cronicarii saşi ai secolului al XVII-lea, J. Troester adaugă la cele expuse de Lazius şi Centorio unele elemente noi, provenite fie din documente locale, fie din tradiţia orală. El ştie că pescarii ce au descoperit tezaurul „locuiau în Grădişte, sat mic, lîngă un vechi oraş, că la tezaur s-a aflat şi o mare cantitate de pIăci neştanţate şi că guvernatorul Transilvaniei i-a trimis lui Ferdinand două mii de Lysimachei. Într-o altă variantă, dată de M. MiIles, ca loc de descoperire se indică tot râul Strei. Spre deosebire de predecesori, el scrie însă că tezaurul s-a găsit "aproape de Deva, unde înainte se afla Ulpia Traiana", iar descoperitorii ar fi fost ţăranii care vroiau să-şi adape vitele la amiazi pe malul râului Strei”, adăuga Iudita Winkler, în articolul „Consideraţii despre moneda Koson”.
Legendele aurului
„Cam pe la mijlocul secolului al XVI, s-a găsit în aproprierea râului Streiu o foarte considerabilă comoară, constatatoare din zeci de mii de monete de aur. După acestea şi mai multe alte notiţe ale cronicarilor ardeleni, nu mai încape îndoială că de fapt s-a descoperit undeva în preajma râului Streiu o bogată comoară constatatoare din monete de aur de ale regelui Lysimac şi altele cu inscripţia KOSON, despre care se credea că ar fi chiar comoara regelui Decebal, ascunsă în albia Streiului”, relata istoricul Iulian Marţian, în studiul „Comori Ardelene”, apărut în Buletinul Societăţii Numismatice Române din martie 1921.
Iulian Marţian adăuga că puţine erau satele din Ardeal în care nu circulau poveşti despre comori ascunse în ruinele unor cetăţi, în gorgane sau în peşteri. „Dar nu este dat oricărui pământean de rând să poată pătrunde la ele, căci cele mai multe stau sub paza duhurilor necurate şi dacă întâmplător le găseşte un om mai slab de fire, acela trebuie să moară de moarte năpraznică. Altele iarăşi stau sub afurisenie şi cei ce le găsesc se nefericesc din cauza lor până în a şaptea viţă. Când se apropie apoi primăvara cu indiciile cele mai neîndoelnice ale flăcărilor albastre, cari se ridică din comorile ascunse, mulţi oameni veghiază în tovărăşie nopţile senine, şi când se arată mult dorita flacără, aleargă la faţa locului şi împlântă semne în pământ”, relata istoricul Iulian Marţian.
Vă recomandăm şi:
În 30 noiembrie 1867, celebrul ziar „The Times” publica un reportaj despre istoria din ultimele două milenii a românilor. Articolul apărea sub semnătura corespondentului din Austria al ”The Times” şi relata despre marile idealuri ale românilor, cel de a fi consideraţi descendenţi puri ai dacilor şi romanilor şi cel de unire a vechilor teritorii stăpânite de daci.
Cum a devenit cetatea Sarmizegetusa faimoasă în New York Times, în anul 1934
Un corespondent special al ziarului New York Times scria în anul 1934 o ştire despre săpăturile şi descoperirile care se făceau în acea perioadă în căutarea capitalei Daciei, „oraşul legendar al regelui Decebal".
Cetăţile dacice din jurul Sarmizegetusei Regia au fost lăsate pradă profanatorilor
Patru cetăţi dacice din patrimoniul UNESCO, aflate în împrejurimile celebrei Sarmizegetusa Regia, au rămas abandonate la mila profanatorilor şi a braconierilor. Ministerul Culturii s-a opus deocamdată demersurilor autorităţilor judeţene de a administra siturile, însă nici nu a luat alte măsuri pentru a proteja monumentele istorice.
O matriţă din bronz, din atelierul unui bijutier din vremea dacilor, se va alătura colecţiilor Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Va fi piesa de rezistenţă a unui muzeu care adăposteşte peste două kilograme de aur şi peste trei kilograme de argint în bijuterii şi obiecte de artizanat vechi de până la două milenii.