Descoperirea făcută de un hunedorean în timp ce demola o șură veche. Omul a alertat imediat pirotehniștii

0
Publicat:

Un localnic a chemat în ajutor pirotehniștii după ce a făcut o descoperire neașteptată, în timp ce lucra la demolarea unei șuri, în satul Homorod, din județul Hunedoara.

Munția descoperită în satul Homorod. Foto: ISU Hunedoara

Un localnic din Homorod a descoperit 14 cartușe de infanterie de calibru 7,92 mm și alte 58 de cartușe de calibru 10,35 mm, provenite din timpul conflictelor armate, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Hunedoreanul a găsit muniția în timpul unor lucrări de demolare a unei șuri vechi. Bărbatul a anunțat autoritățile, iar un echipaj pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara s-a deplasat la fața locului și a ridicat cartușele, urmând ca acestea să fie neutralizate.

„În cazul în care vă confruntați cu astfel de situații, este important să știți că aveți obligația de a informa serviciile de urgență profesioniste sau Poliția, prin apelarea numărului unic pentru situații de urgență 112”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Sunt interzise: atingerea muniției cu mâna sau cu alte obiecte, ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice ale muniţiilor, tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură, folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte; utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii, în scopuri artizanale; demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie SE INTERZICE: accesul persoanelor şi animalelor; executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate; aprinderea focului deschis; executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare; circulaţia vehiculelor.

Bombele din stația CFR Simeria

Mai multe astfel de descoperiri au avut loc în ultimii ani în județul Hunedoara.

Anul trecut, lucrările la infrastructura feroviară în stația CFR Simeria au fost întrerupte în perioada aprilie – iunie 2021, după ce, în 20 aprilie, au fost scoase la iveală, în cupa unui excavator, două bombe cu aruncător, provenite din Al Doilea Război Mondial. A doua zi, alte două elemente de muniţie au fost găsite de către muncitori în aceeaşi zonă. ISU Hunedoara a recomandat constructorilor să oprească lucrările în perimetrul unde au fost găsite proiectilele şi să angajeze o firmă specializată pentru cercetarea şi asanarea terenului.

Lucrările executate de specialiştii acesteia au dus, în următoarele săptămâni, la descoperirea unui adevărat arsenal din Al Doilea Război Mondial, care cuprindea zeci de obiecte: bombe cu aruncător de calibrul 120 mm, proiectile de tun, grenade, focoase de bombă, unele în stare de funcţionare, altele doar rămăşiţe provenite din explozii.

„Elementele de muniţie care au fost descoperite în zona staţiei CFR nu prezentau pericol. Ele au fost preluate şi distruse în condiţii de siguranţă”, informa ISU Hunedoara.

Bucata de rachetă descoperită lângă fosta unitate din Vadu Dobrii

Carcasa unei rachete a fost dezgropată după trei decenii, la câţiva kilometri de fosta unitate militară antiaeriană de la Vadu Dobrii. Descoperirea „relicvei” militare a fost făcută de câţiva localnici din comuna Lunca Cernii de Jos. Doar o mică parte din obiect era vizibilă, printre tufişuri, pe o colină din satul Negoiu (comuna Lunca Cernii de Jos).

„Elementele metalice descoperite fac parte din carcasa metalică a unei rachete produsă în era sovietică. Este vorba despre un sistem de rachete sol-aer 20 DSU Volhov. Componentele metalice nu prezintă pericol pentru populaţie întrucât nu conţin material exploziv sau detonator”, informau reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Obiectul reprezenta o primă treaptă dintr-o rachetă sol-aer care, cu tot cu încărcătură şi combustibil, cântărea 2,4 tone. Patru astfel de rachete ar fi fost lansate în decembrie 1989 din unitățile antiaeriene aflate în județul Hunedoara. Atunci, pe ecranele staţiilor de radiolocaţie au apărut zeci de ţinte aeriene neidentificate, iar din Divizioanele de la Sânpetru – Haţeg şi Vadul Dobrii – „Valea Ursului” au fost lansate rachete, care s-au autodistrus în aer, deoarece nu întâlniseră nicio „ţintă” dintre cele vizualizate pe radar.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG