Video Cum arată Cetatea medievală Deva, reabilitată complet. Fortăreața a fost redeschisă turiștilor VIDEO

0
Publicat:

Cetatea medievală Deva (video) a fost redeschisă în întregime publicului, după un deceniu în care incinta sa interioară nu a putut fi vizitată. Ansamblul istoric a fost reabilitat cu fonduri europene.

Cetatea medievală a Devei. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Clădită în secolul al XIII-lea pe ruinele unei așezări antice, dar ruinată la mijlocul secolului al XIX-lea, Cetatea medievală Deva a trecut în ultimul deceniu prin lucrări ample de reabilitare, care au dus la reconfigurarea așezării și au redat publicului noi spații de vizitare.

De joi, 30 mai 2024, Cetatea medievală Deva a reintrat în circuitul turistic și poate fi vizitată în întregime, după ce lucrările de reabilitare a incintei sale interioare (Incinta I, care cuprinde Palatul princiar) au fost finalizate.

Investiția în valoare de peste 23 milioane de lei a demarat în vara anului 2022 și a fost finanțată din fonduri europene.

Reabilitarea cetății Devei i-a schimbat înfățișarea

Lucrările trebuiau finalizate în decembrie 2023, însă au acumulat întârzieri, cauzate, spun constructorii, și de starea de degradare în care se aflau monumentele din cetatea medievală Deva, care trebuiau reabilitate.

Deocamdată, turiștii nu găsesc panouri informative cu monumentele din Incinta I, spațiile sunt slab mobilate, iar ghidajul nu este asigurat. Situația se va schimba, informează Primăria municipiului Deva.

„Lucrările exterioare au vizat trei zone: curtea mare, curtea mică și zona de legătură dintre cele două curți (fostul corp de Est al garnizoanei). Curtea mare este dedicată evenimentelor culturale. În Incinta I vor fi expuse litografii de epocă și alte imagini istorice cu Cetatea medievală Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea. Deasupra magaziei de arme, Platforma Belvedere Est – cel mai spectaculos loc din Incinta I va găzdui evenimente cu specific istoric și va fi, în același timp, un pol de atracție major în circuitul de vizitare a Cetății, având în vedere că de aici poate fi admirat atât orașul, cât și toată Valea Mureșului”, a informat Primăria municipiului Deva.

În Pivnița mare a fost creată o ,,scenă din viața zilnică a garnizoanei”. Pivnița mică s-a transformat într-o încăpere memorială, dedicată lui David Ferencz - fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat și a murit în Cetatea Deva.

Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, sunt amplasate dispozitive tip „binoclu”. În locul fostei pivnițe de vinuri a garnizoanei Cetății, a fost amenajată o sală multimedia, susțin reprezentanții administrației locale din Deva.

În corpul de gardă și arest sunt expuse câteva elemente de piatră sculptată, descoperite în săpătura arheologică, iar fosta temniță găzduiește și ea câteva obiecte specifice închisorilor medievale.

Turiștii pot urca în Cetatea medievală Deva cu telecabina cetății Devei (video), modernizată recent, plătind o taxă de 20 de lei, pentru adulți.

De asemenea, pot ajunge în cetate pe jos, pe Poarta I, unde pot intra gratuit pe Poarta I a cetății, aflată la capătul unui traseu de circa 25–30 de minute de la parcarea cetății Devei.

Cetatea medievală Deva, veche de șapte secole

Cetatea Devei a fost ridicată în secolul al XIII-lea pe un pinten al munților Poiana Ruscă, pe valea Mureșului și a fost folosită în primele secole în scop militar. În secolul al XV-lea a aparținut Huniazilor, iar apoi mai multor familii princiare din Transilvania.

În Evul Mediu, Cetatea medievală Deva a fost un obiectiv strategic pentru apărarea Transilvanie. Fusese ridicată pe dealul ultimei ramificaţiii a Munţilor Poiana Ruscăi, iar în faţa ei se întindeau Valea Mureşului şi munţii Apuseni.

„Cetatea este de neînvins, fiind stăpână pe un râu așa important, care este apropiat, deoarece pe nicio altă cale nu se poate ajunge pe munte. Este aprovizionată întotdeauna cu tot ce este nevoie ca să susțină orice asediu puternic pentru trei sau mai mulți ani și are avantajele râului și a pădurilor învecinate și a munților, pentru a fi ajutată şi a se salva”, relata, în secolul al XVI-lea, cărturarul Giovanandrea Gromo, sfetnic şi expert militar al regelui Sigismund.

Două secole mai târziu, cetatea era considerată de Nicolae Bethlen cea mai reușită fortificație din Transilvania și una dintre cele mai rezistente din Europa, înaintea descoperirii armelor de foc, potrivit istoricul Ioan Andrițoiu.

În vara anului 1849, o mare parte a cetății a fost distrusă în urma unei explozii puternice în magazia de munții pe care o adăpostea. Localnicii au folosit apoi ruinele sale pentru clădirea unor case din Deva.

Cu timpul, vechea cetate a devenit un reper turistic al Hunedoarei. În ultimul deceniu, cele trei incinte ale sale au fost reabilitate, pe rând, cu ajutorul fondurilor europene atrase de autoritățile locale din Deva.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €