Cum a fost salvată biserica monument dintr-un sat uitat. Oamenii au așteptat ani în șir ajutorul autorităților FOTO

0
Publicat:

După ce s-au săturat să aștepte intervenția autorităților, localnicii dintr-un sat din Hunedoara au decis să își repare singuri biserica veche (foto), monument istoric, aflată în pericol de prăbușire.

Biserica din satul Vălișoara. Maria Buda. Facebook.

Mai mulți localnici din comuna Balșa din Hunedoara s-au strâns pentru a repara singuri biserica monument istoric din satul Vălișoara, aflată în pericol de prăbușire, după ce ani ani în șir a fost neglijată de autorități.

Vreo 30 de oameni mai locuiesc în satul Vălișoara din Hunedoara, o localitate izolată din Munții Metaliferi, care a păstrat o biserică de lemn, clădită în jurul anului 1785.

În biserica veche a satului nu au mai avut loc slujbe, după ce în apropierea ei a fost ridicat un alt lăcaș.

Deși se află pe lista monumentelor istorice, a fost lăsată într-o stare avansată de degradare. În alte sate din comuna Balșa, bisericile au fost restaurate, însă în cazul bisericii din Vălișoara, demersurile localnicilor nu au avut succes până acum.

În luna februarie, Maria Buda, o profesoară originară din comuna Balșa din Hunedoara, a lansat un apel la salvarea micii biserici, aflată în pericol de prăbușire.

„Zidurile ei cuprind secole de rugăciune și credință, în care a fost inima comunității, părtașă la toate bucuriile și tristețile ei. Acum, rănită și abandonată strigă după ajutor. Acum, ne roagă să o salvăm! E ultima ei șansă! Și șansa noastră de a lăsa urmașilor, nu o ruină, ci un monument istoric valoros”, a scris Maria Buda, pe pagina sa de Facebook.

Biserica din satul Vălișoara din Hunedoara, reparată de voluntari

Primii care au răspuns apelului său au fost localnicii din satele comunei Balșa, dar și alți hunedoreni. Sâmbătă, oamenii au adus materiale de construcții necesare punerii în siguranță a lăcașului și s-au apucat de lucru.

Biserica din Vălișoara. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

„Aș vrea să țin minte această dată, 9 martie, pentru că înseamnă mult: umanitate, vrednicie, hărnicie, unitate, dărnicie, dibăcie, responsabilitate, dragoste, curaj, implicare și speranță. Am avut alături oameni din mai multe sate din comuna Balșa: Ardeu, Mada-Stăuini, Vălișoara Balșa, Almașu Mic de Munte, Hunedoara, dar și din alte localități, Deva, Brad, Albac, Timișoara. Toți au făcut eforturi considerabile să ajungă și să pună umărul la propriu pentru a salva o asemenea comoară. S-a format astfel un nucleu al oamenilor care nădăjduiesc că această biserică va rămâne în picioare! Și contribuția fiecăruia este extrem de valoroasă. Acum, nu mai plouă în biserică”, spune Maria Buda.

Potrivit acesteia, biserica monument istoric mai are nevoie de reparații, iar în următoarele zile localnicii vor reveni aici pentru a continua lucrările de punere în siguranță a lăcașului.

Apoi, vor încerca să finalizeze documentația proiectului de restaurare a așezământului și de obținere a avizelor pentru începerea lucrărilor mai ample necesare pentru a-i schimba definitiv soarta bisericii din comuna Balșa din Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”