Culmea gingăşiei în Castelul Corvinilor: doi pui de şoim abia ieşiţi din ouă păzesc meterezele fortăreţei medievale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Castelul Corvinilor a devenit locul ideal pentru două perechi de şoimi din specia Vânturel Roşu, iar cei care vizitează monumentul istoric pot vedea în această perioadă şi prima pereche de pui ai păsărilor răpitoare, adăpostiţi între zidurile fortăreţei.

Una dintre cele două perechi de şoim din specia Vânturel Roşu, care au cuibărit la adăpostul Castelului Corvinilor, a adus pe lume doi pui. Abia ieşite din ouă, cele două păsări răpitoare oferă o imagine înduioşătoare turişilor care trec pragul monumentului istoric, cu condiţia să fie văzute în ascunzişurile dintre zidurile fortăreţei.

Şoimii au devenit de câţiva ani prezenţe obişnuite în Castelul Corvinilor, spun angajaţii monumentului istoric, iar unul dintre motovile pentru care păsările de pradă au fost atrase de castel este colonia de lilieci-vampir care trăieşte în podurile fortăreţei.

Şoimii din specia Vânturel Roşu pot fi găsiţi într-o mare varietate de habitate. Sunt păsări răpitoare care se hrănesc cu animale şi păsări mici, iar de obicei în lunile aprilie – mai perechile de şoimi depun patru – cinci ouă, care sunt clocite circa patru săptămâni. Populaţia de şoimi din această specie se află în declin, potrivit specialiştilor.

Cele două perechi de la Castelul Corvinilor nu sunt deranjaţi, spun administratorii monumentului, de porumbeii care trăiesc în împrejurimile acestuia.

Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai importante monumente istorice din România, a fost construit în secolul XV, în vremea lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. Proiectul lui Ioan de Hunedoara a fost continuat de soţia sa, Elisabeta Szilagyi, şi apoi de familiile nobiliare care au avut în stăpânire cetatea, cea mai mare contribuţie în schimbările aduse arhitecturii castelului fiind realizată în vremea principelui transilvan Gabriel Bethlen.

În secolul al XIX-lea, Castelul Corvinilor a fost reabilitat din temelii, după ce în 13 aprilie 1854, în timpul unei furtuni, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor. Flăcările au transformat în scrum acoperişul din şindrilă al cetăţii, grinzile, scările de lemn, plafoanele şi au devastat aproape întreg castelul, singura uşă din lemn care nu a fost atinsă, fiind tocmai poarta închisorii, veche de cinci secole. Vreme de aproape zece ani, castelul a fost atunci părăsit, însă apoi a intrat în cea mai amplă operaţiune de renovare, întinsă pe aproape 40 de ani. În prezent, monumentul istoric reprezintă una dintre marile atracţii turistice din România, fiind vizitat anual de peste 300.000 de oameni.


Vă recomandăm şi:

Castelul Corvinilor a adus venituri record în aprilie: peste 230.000 de lei a obţinut primăria de pe urma monumentului

Începutul sezonului turistic a adus venituri importante administraţiei locale din Hunedoara, datorită Castelului Corvinilor: peste 230.000 de lei, din vânzarea biletelor şi dintr-un contract pentru realizarea filmărilor la castel în perioada 14 aprilie – 12 mai 2016.

Descoperirea anului în Hunedoara:  scheletul unui personaj misterios, o pivniţă secretă şi zeci de obiecte ciudate au fost scoase la lumină de arheologi

Mormântul unui personaj misterios, o pivniţă îngropată sub pământ, obiecte rare din ceramică şi sticlă, vechi din secolul al XVIII-lea, au fost scoase la iveală în urma cercetărilor arheologice recente desfăşurate în curtea Castelului Corvinilor din Hunedoara.

Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”