Cei 15 kilometri de autostradă nu se mai închid. Drumarii încă pot lucra sub trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumarii au amânat închiderea unui tronson de 15 kilometri din Autostrada Deva – Sibiu, măsură necesară pentru realizarea conexiunii între autostradă şi Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a convenit cu constructorii Lotului IV al viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva amânarea închiderii tronsonului de 15 kilometri al A1 între Simeria Veche şi Şoimuş (Deva), deoarece nu au fost finalizate toate procedurile necesare realizării racordului între Şoimuş şi Simeria şi pentru a nu ţine închis inutil un sector de autostradă, a informat CNAIR. Instituirea măsurii de închidere efectivă a circulaţiei va fi luată în momentul în care vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăştie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuţie).

„În urma discuţiilor dintre cele două părţi, constructorul a confirmat că poate desfăşura sub trafic anumite lucrări premergătoare şi că nu este necesar să se închidă circulaţia prematur, deşi exista o aprobare în acest sens cu data de 10.09.2018. Având în vedere situaţia, s-a luat decizia ca măsura închiderii efective a circulaţiei să fie amânată până pe data de 8 octombrie, moment în care vor începe lucrările propriuzise pentru racordarea celor două sectoare de drum”, a informat CNAIR.

Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza interventţa necesară realizării racordului şi estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018.

Aşadar, din 8 octombrie circulaţia rutieră va fi închisă pe o lungime de circa 15 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Şoimuş şi nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfăşoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.


Vă recomandăm să citiţi şi:

An aproape sterp pe Autostrada Lugoj - Deva: doar 16 kilometri au fost deschişi. Proiectul va avea doi ani de întârziere

VIDEO Imagini aeriene cu nodul rutier Holdea, de pe Autostrada Lugoj – Deva. Problemele celui mai complex şantier

Şirul imens de amenzi date firmelor de pe autostradă: „Şoferii circulă inconştient prin localităţi cu maşini ce nu mai pot fi controlate din cauza tonajului”

VIDEO Marea provocare pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva: excavarea versantului imens de pe malul Mureşului

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham