Câine de rasă cu potențial agresiv abandonat de stăpân, în stare gravă, pe o stradă din Hațeg

0
Publicat:

Un localnic din orașul Hațeg din Hunedoara și-a abandonat câinele, în stare gravă, pe o stradă. Animalul de companie a fost preluat de polițiști.

Câine Amstaff abandonat. Foto: IPJ Hunedoara.

Polițiștii de la Biroul pentru protecția animalelor, care funcționează în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, caută proprietarul unui câine Amstaff abandonat în stare gravă pe o stradă din oraș. Localnicii au sunat la 112 după ce au observat animalul, plin de răni, abia ținându-se pe picioare.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un câine din rasa American Staffordshire Terrier (femelă, culoare negru cu alb, talie medie, neidentificat prin microcipare), care prezenta o stare de sănătate precară, multiple răni la nivelul corpului și malnutriție”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Câinele poate fi adoptat

Potrivit reprezentantului IPJ Hunedoara, animalul se afla în stare evidentă de pericol, astfel că au fost adus într-un adăpost de animale.

„Polițiștii au luat măsura plasării acestuia într-un adăpost autorizat, unde va primi îngrijirile necesare și unde așteaptă să fie adoptat de un iubitor de animale, și au demarat cercetări în vederea identificării proprietarului cățelușei și a documentării răspunderii penale sau contravenționale a acestuia”, a informat Bogdan Nițu, de la IPJ Hunedoara.

Câinii American Staffordshire Terrier, rasă cunoscută și sub denumirea de Amstaff, sunt cunoscuți pentru inteligența și loialitatea față de stăpânii lor.

Sunt considerați însă câini cu potențial agresiv, iar proprietarii lor trebuie să declare faptul că îi au în grijă la Poliție. Cei care vor să deţină un câine Amstaff trebuie să respecte următoarele reguli: să aibă vârsta minimă de 18 ani; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei.

Câinii din rasa American Staffordshire Terrier au voie în spaţiile publice, precum şi în autobuze sau tramvaie, însă doar cu botniţă şi lesă. Însă, indiferent de rasă, stăpânii trebuie să se asigure că patrupedul lor nu atacă alte persoane, altfel, în funcţie de situaţie, pot răspunde penal.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model