Video Autostrada cu tuneluri din vestul României, șantier pustiu. Când vor începe lucrările la ecoducte VIDEO

0
Publicat:

Constructorii de pe „autostrada cu tuneluri“ din vestul României mai au nevoie de avize pentru a relua lucrările la tronsonul rutier de mare viteză care va completa Autostrada Lugoj-Deva.

Lucrările începute în vara anului 2023 pe tronsonul Marginea-Holdea, singurul rămas de executat de pe Autostrada Lugoj-Deva, au intrat în pauză (video). Șantierul a rămas pustiu în ultimele zile.

Între timp a fost decopertat terenul viitorului terasament între localitatea Margina, de la capătul autostrăzii din județul Timiș, și zona Holdea din Hunedoara, unde vor fi construite tunelurile de peste doi kilometri.

Șantierul pustiu de pe Autostrada cu tuneluri. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Tronsonul de peste 9,13 kilometri, numit și Autostrada cu tuneluri, se află încă în faza de proiectare, care va trebui finalizată în noiembrie 2023.

De asemenea, mai sunt necesare avize de construire și ordinul de ministru pentru scoaterea din fondul forestier a unei suprafețe de circa 18 hectare de pădure.

Lucrările ar putea reîncepe în noiembrie

Până în prezent au avut loc lucrări de decopertare în zone unde nu a fost necesar ordinul de ministru pentru scoaterea din fondul forestier a suprafeței acoperite cu arbori.

Însă bucata de autostradă trece printr-un sit Natura 2000, o zonă protejată unde lucrările sunt condiționate de mai multe avize.

„Constructorul a estimat ca în luna noiembrie 2023, după finalizarea proiectării, va începe lucrările”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Terasamentul, pregătit parțial

În vara acestui an, circa cinci kilometri din traseu au fost decopertați și pregătiți pentru lucrările de construcție de pe Autostrada cu tuneluri, însă pe cea mai dificilă porțiune a noii magistrale rutiere, constructorii nu au intervenit.

Finalizarea celor nouă kilometri de autostradă este estimată pentru toamna anului 2026.

„Pentru proiectarea și execuția Lotului 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva (secțiunile E și D), cu lungime de aproximativ 10 kilometri au fost alocate 45 de luni (11 luni proiectare și 34 de luni execuție). Contractul, finanțat prin PNRR, a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului trecut (2022) la o valoare de 1,83 de miliarde de lei (fără TVA)”, informa Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Cea mai dificilă porțiune din tronsonul Margina-Holdea o reprezintă cele două ecoducte din zona Holdea (video).

Ele vor avea peste doi kilometri și vor forma un culoar „verde” care va permite migrația animalelor sălbatice din Munții Poiana Ruscă spre Munții Apuseni.

Aşa-numitele tuneluri pentru urşi, aflate pe sectorul nefinalizat din Autostrada Lugoj Deva (100 de kilometri) au fost solicitate încă din 2010 de organizaţiile de mediu, printr-un memorandum transmis Comisiei Europene. Acestea au cerut protejarea zonei traversate de autostradă, cuprinsă în situl Natura 2000 Podişul Lipovei – Poiana Ruscă.

Celelalte tronsoane din Autostrada Lugoj Deva au fost finalizate în perioada 2013 - 2019, în timp ce lucrările la sectorul de 9,13 kilometri au fost oprite din 2017.

Licitația a fost reluată de CNAIR, iar în 2022 contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la tronsonul Margina-Holdea, inclusiv a tunelurilor, a fost atribuit unei asocieri conduse de Spedition UMB, pentru suma de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, bani alocați de statul român prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG