Adolescentă de 15 ani agresată în pădure de un tânăr drogat cu diluant. Cum a fost salvată de la viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O elevă în vârstă de 15 ani a fost atacată într-o pădure, de un tânăr care a inhalat diluant. Victima a fost salvată de la viol.

Un tânăr este căutat de poliţişti, după ce vineri ar fi încercat să violeze o adolescentă de 15 ani. Incidentul s-a petrecut într-o pădure de la marginea oraşului Vulcan, iar victima a fost salvată pentru că a strigat după ajutor şi a fost auzită de localnici. Oamenii au găsit-o cu mai multe zgârieturi şi urme ale unor agresiuni.  

„Poliţia din Petroşani a fost sesizată prin intermediul 112, cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 15 ani ar fi fost agresată de către un alt minor în vârstă de 17 ani, care după ce ar fi inhalat substanţe pe bază de diluant, a agresat-o fizic, încercând să o violeze, însă aceasta a reuşit să se elibereze şi să fugă, cerând ajutor unor cetăţeni. Ea a fost preluată de către un echipaj al cadrelor medicale şi transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Agresorul a fugit, însă este căutat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt”, a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Scene cumplite la locul de muncă. Haita de maidanezi a sfâşiat un angajat şi l-a lăsat fără o ureche

Reacţia violentă a unui recidivist prins la furat. Vânzătoarea a trecut prin clipe de teroare

Zeci de tineri din Hunedoara, clienţi ai traficanţilor de etnobotanice. Drogurile erau „preparate” acasă

Tânăr prins la furat din Aqualand Deva. A „controlat” portofelele lăsate de turişti în vestiare

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model