Tren blocat între Giurgiu şi Bucureşti din cauza gheţii depuse pe calea ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20 de persoane care călătoreau pe ruta Giurgiu – Grădiştea sunt blocate în gara Mihai Bravu din judeţul Giurgiu, după ce trenul în care se aflau a fost oprit din cauza problemelor cu şina ferată.

Trenul Regio 9322 a plecat la ora 6.15 din gara Giurgiu Oraş, iar o oră mai târziu trebuia să fie la staţia finală, Grădiştea.

După două ore, acesta de-abia reuşise să parcurgă de-abia o jumătate din distanţă. Mai mult, la kilometrul 46, acesta n-a mai putut înainta şi a staţionat în gara Mihai Bravu.

Din cauza gerului, pe şinele de cale ferată s-au format mai multe blocuri de gheaţă obligând trenul să staţioneze. Până când acestea nu vor fi sparte, garnitura nu-şi poate continua drumul.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă, la faţa locului a fost trimisă o echipă a poliţiei feroviare. „În tren se află 20 de persoane, iar printre ei nu se află copii, grsavide sau persoane cu afecţiuni medicale. A fost  trimisă o altă locomotivă care să tracteze trenul” a declarat Cristian Şuţă.

Incidentul feroviar nu este singular în judeţul Giurgiu. Un alt tren care se îndrepta spre Videle, a fost întors la Giurgiu din cauza gheţii depuse pe şinele de cale ferată.
 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor