Poliţistul bătut la Clejani:"Am nasul spart şi cred că voi avea nevoie de operaţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii se aflau în misiune de patrulare prin satul Podul Doamnei,comuna Clejani, când au surprins oprită pe mijlocul drumului, în dreptul unui bar, o căruţă nesemnalizată care ar fi putut provoca un grav accident de circulaţie.

“Am presupus că aparţine  cuiva care este în bar aşa că i-am întrebat pe cei care erau în uşă. Proprietarul căruţei a ieşit cu sticla de bere în mână şi ne-a întrebat sfidător ce vrem şi de ce îl căutăm”, spune Irinel Ştefănică, unul dintre poliţiştii bătuţi.
Mihăiţă B., cel căruia îi aparţinea căruţa, a devenit recalcitrant şi enervat de oamenii legii, a început să-i injure ca la uşa cortului şi să-l lovească pe unul dintre ei cu sticla cu bere.
“A ridicat sticla să ne lovească, însă pentru că era plină, a vărsat jumătate din conţinut pe uniforma colegului meu şi restul pe jos, ca să poată lovi mai bine”, mai povesteşte poliţistul.
Unul dintre oamenii legii s-a ales cu puloverul rupt iar celălalt cu dublă fractură de piramidă nazală.
“A venit spre mine mult mai calm. Am crezut că se va linişti însă m-a lovit cu capul în faţă. Mi-a spart nasul iar acum s-ar putea să am nevoie de o intervenţie chirurgicală”, mai spune poliţistul bătut.
Ca să calmeze spiritele, pentru că somaţia verbală n-a avut efect asupra căruţaşului, poliţiştii au tras în aer două focuri de armă.

Agresorul este încă liber

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cms.şef Mirela Gheţa, a declarat, pentru “Adevărul de Seară”, că agentului şef adjunct, agresat de căruţaş, i s-a eliberat certificat medico-legal cu 15 zile de îngrijiri medicale.
Deşi incidentul a avut loc luni seara, căruţaşul bătăuş este liber. Carmen Andrei, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecători Bolinti-Vale acolo unde se cercetează cazul, a spus că poliţiştii au fost audiaţi deja şi acelaşi lucru urmează să se întâmple şi cu cel care i-a agresat însă nu s-a putut dispune arestarea preventivă a acestuia.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model