Zece trenuri care circulă pe raza Regionalei CFR Galaţi vor avea întârzieri de câte 15 minute în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOT Arhiva Adevărul

Abaterea de la Mersul Trenurilor aflat în vigoare este determinată de o serie de lucrări de infrastructură pe care societatea naţională le va derula între 3 şi 12 septembrie în zona oraşelor Mizil şi Făurei.

CFR Călători Galaţi informează că, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile C.A. Rosetti–Făurei şi Mizil–Săhăteni, zece trenuri de călători vor înregistra întârzieri faţă de parcursul obişnuit. Se estimează că durata călătoriilor va fi mai mare cu aproximativ 15 minute.

Astfel, în  perioada 3 – 7 septembrie şi în data de 10 septembrie 2018, va fi afectată circulaţia următoarelor trenuri: IR 1574 Galaţi – Bucureşti Nord; IR 1573  Bucureşti Nord – Galaţi; IR 8201 Buzău – Constanţa; R 8202  Constanţa – Buzău şi R 5106  Galaţi – Adjud.

În  perioadele 5 – 7 septembrie şi  10 - 12 septembrie 2018, întârzirea de 15 minute va fi la cursele: IR 1661 Bucureşti Nord – Iaşi şi IR 5003 Bucureşti Nord – Buzău.

În  datele  de 3 şi  4 septembrie 2018, restricţiile vor viza: IR 5003 Bucureşti Nord – Buzău; IR 5052 Mărăşeşti - Bucureşti Nord şi IR 5054 Adjud – Ploieşti Sud.

„Ne cerem scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de aceste modificări şi le mulţumeşte  pentru înţelegere. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să se adreseze personalului nostru din staţii, să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să ne contacteze la numerele de telefon 0731990861 sau 0236460643”, a precizat SNCFR.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?