VOCEA GALAŢIULUI Dumneaei, ţâţa. Fals tratat de pornografie a puterii

Din păcate, nu am forţa interioară să fac, fără remuşcări profesionale, trocul audienţă contra sâni. Aşa că subiectul meu este de fapt - în ciuda titlului provocator - banal, prozaic şi nu trezeşte sentimente decât o dată la patru ani: ţâţa puterii.

Doamnelor şi domnilor, staţi liniştiţi la locurile voastre! Vă dau cuvântul meu de onoare că nu voi scrie despre Daniela Crudu sau despre Sânziana Buruiană. Şi nici despre ziarele şi site-urile „quality" pline de sfârcuri. Vă garantez, de asemenea, că nu am de gând să fac, aşa cum ar putea crede unii, un eseu despre alăptatul bebeluşilor.

Subiectul acestei tablete e departe de a avea audienţa unui topless sănător, bivalent, cu vedete în direct. Apropo de asta, îmi aduc aminte că un show TV derulat anul trecut a atins apogeul audienţei în momentul în care una dintre vedetele prezentate şi-a revărsat conţinutul sutienului pe ecran, într-un moment de maxim extaz coregrafic.

Din păcate, nu am forţa interioară să fac trocul audienţă contra sâni. Aşa că subiectul meu este de fapt - în ciuda titlului provocator - banal, prozaic şi nu trezeşte sentimente decât o dată la patru ani: ţâţa puterii.

Ţâţa puterii este, din ceea ce mi-am dat eu seama, cel mai complex (şi controversat) sistem de menţinere a vieţii de pe planetă. Când nu au acces la ea, cei din tribul „homo politicus" se comportă ca nişte dependenţi de cocaină în sevraj. Se dau cu capul de pereţi, urlă la lună şi azvârlu cu pietre în cei conectaţi la sfârcurile bugetului public. În cor de huiduieli şi sudalme, aflăm astfel cât de exploatată e dumneaei, ţâţa, de cei ce trag din ea cu nesaţ. Şi că, în curând, ne paşte o penurie lactică fioroasă, care ne va arunca într-un rahat de proporţii cosmice. Uau!

De celalaltă parte, cei din tribul de „homo politicus" conectaţi la sfârc sunt de-a dreptul suavi. Ei ne povestesc că ţâţa este infinită şi că lactaţia este, de fapt, o formă de perpetuum mobile. Revoluţionar!

Doamnelor şi domnilor, ceea ce nu ştiaţi dumneavoastră este că atunci când sugi la ţâţa puterii, legea conservării energiei se suspendă! Măsura se aplică, evident, cu acordul a 50% plus unul dintre aleşii naţiei şi nici măcar Einstein nu se poate opune. („Ainştain?! Dă-l naibii de roacăr! Să vină Salam!", se aude dintr-un colţ al sălii).

Cârcotaş fiind din fire, nu pot să nu cobor teoria cu picioarele pe pământ. Un cunoscut de-al meu (nu pot să-i zic amic; ar fi prea mult pentru a descrie relaţia bazată mai mult pe schimb de informaţii decât pe afectivitatea specifică prieteniei) a jinduit ani de-a rândul la ţâţa puterii.

Omul era, pentru mine, o sursă inepuizabilă de informaţii despre „îngrozitoarele abuzuri" pe care le făceau cei care deţineau Puterea. Ani de-a rândul mi-a umplut auzul cu astfel de informaţii, bârfe, certitudini, dezvăluiri, revolte... „Eu, dac-aş fi acolo, aş fi pâinea lui Dumnezeu. Aş închide robinetul şi aş da la toţi, cu porţia, să apuce şi să se bucure toată lumea", îmi susura patriotic, cu flăcări în priviri.

Brusc, însă, imediat ce a ajuns el însuşi şef de sfârc, revolta lui patriotică, poporanistă, a dispărut ca şi cum n-ar fi fost. Iar fluxul de informaţii despre ciocoi s-a oprit. N-am mai aflat de la el nimic. Doar comunicate de presă oficiale, plictistoare, în limbă de lemn de fag. Care va să zică, peste noapte, cei care sugeau la sânul bugetului naţiei nu mai erau damnabili, ci nişte asupritori de treabă, care făceau şi ei un pic de burtă şi de fălci din chestia asta. Ce, parcă alţii n-au făcut la fel?!

Slobod la gură cum sunt, la un moment dat, într-o clipă de senină acalmie, când dormita sătul în scaunul puterii, l-am întrebat - deh, ziarist naiv - unde i-a dispărut toată sfânta nebunie anticiocoiască. M-a privit galeş, aşa, cu un fel de amestec de simpatie şi milă, după care mi-a zis, pe un ton calm, măsurat: „Cine are, are. Cine n-are, n-are. Pricepi?".

Aştept cu interes momentul când îi va pica scaunul de sub fund. N-am nimic personal cu el. Pur şi simplu vreau să văd ce efecte are ţâţa puterii în sensul invers, adică atunci când o pierzi. Sunt aproape convins că va redeveni isteric, haiduc, anticiocoi, însă, cum spuneam mai înainte, vreau să cobor teoria cu picioarele pe pământ. Ţâţa rulz!