Un bărbat care a fost agresat în afara țării, în urmă cu câteva zile, găsit mort într-un apartament din Galați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incident bizar în Galați. Un bărbat care a fost agresat în afara țării, în urmă cu câteva zile, a  fost găsit mort într-un apartament. Medicii nu au mai putut să-i salveze viața. 

Luni, 7 aprilie 2025, ora 10:10, Secția 1 Poliție Galați a fost sesizată, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat fizic cu câteva zile în urmă, în afara țării, și se simte rău. S-a solicitat de urgență intervenția unui echipaj de ambulanță, la un imobil de pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Galați.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că bărbatul în cauză, de 44 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, fiind declarat decesul acestuia”, a anunțat Poliția Galați.

Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină legală, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru „infracțiunea de ucidere din culpă, iar, în funcție de rezultatul necropsiei și al cercetărilor, vor fi luate măsurile legale ce se impun”.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie