Tradiţie/ Iată secretul cozonacilor făcuţi "în tihnă" la Furcenii Noi de Galaţi

Bătrânii statului şi oamenii bisericii spun că frământatul în tihnă face cozonacii „crescuţi" şi pufoşi. Femeile care participă la pregătitul cozonacilor trebuie să fie „curate"

Întreruptă la un moment dat, tradiţia cozonacilor copţi în vatra din gospodăria ţărănească a revenit în ultimii ani la iniţiativa preoţilor din satul gălăţean Furcenii Noi.

„Ne săturasem de cozonacii făcuţi la comandă, în diverse fabrici de patiserie. Venea o maşină şi umplea un sat întreg de cozonaci. Am vrut să revenim la acei cozonaci tradiţionali, făcuţi în vetrele noastre ţărăneşti",
povesteşte părintele protopop din Tecuci, Gheorghe Joghiu.

De ceva ani, într-una din zilele Săptămânii Mari, zeci de copii din programul „Hristos împărtăşit copiilor" se adună în faţa bisericii din Furcenii Noi, cu ofrande în coşuri de răchită. Ei merg în biserică, unde preoţii le citesc, şi apoi se pun pe treabă.

Se aşază lângă mese şi fiecare primeşte sarcini precise. Unii frământă aluatul, alţii rad lămâile şi portocalele, alţi câţiva copii sunt puşi să bată ouăle, totul sub atenta supraveghere a câtorva femei credincioase.

„Noi astăzi facem un rând de pâine şi un rând de cozonaci. Pâinea o dăm la oamenii săraci din sat, iar cozonacii ajung la copii", mai spune părintele Joghiu.

Cozonac fraged, uns cu margarină

Secretul unui cozonac gustos, dar care păstrează şi tradiţiile străvechi ale unei gospodării tradiţionale, l-am aflat de la Ortansa Roşu, o bătrână de 80 de ani din sat, care încă mai are acasă un cuptor din lut, vechi de peste 70 de ani.

„La 10 kilograme de făină, eu pun un litru de lapte opărit. Fac un plămădeţ pe mijloc, după care amestec cu ouăle bătute separat. Totul îl frământ cu unt ca să iasă fraged", povesteşte bătrâna care spune că a moştenit de la mama ei reţeta.

Până aici reţeta pare oarecum comună cu celelate cunoscute, dar una dintre femeile care munceau ieri la plămăditul aluatului ne dezvăluie un secret
„Foaia se unge cu margarină, ca să iasă cozonacul pufos şi să-l ţină fraged până la Paştele Blajinilor", spune Nicuţa Bejan.

După ce este pusă la dospit, coca este împisă de mai multe ori, ca să crească bine când este în tavă. Cuptorul, vechi aşteaptă încins tăvile cu cozonaci.
„Ca să vedem dacă-i numa' bun de copt, aruncăm nişte mălai în cuptor. Dacă se arde, înseamnă că trebuie lăsat să se mai răcească", ne povesteşte bătrâna.

De regulă, cu astfel de foc „numa' bun" se fac cam trei rânduri de cozonaci. Prima tură este lăsată cam 40 de minute, a doua puţin peste o oră, iar ultima se ţine la copt o oră şi jumătate.

La ţară, încă se mai păstrează tradiţia ca aluatul să fie frământat de femei „curate".

„Acestea erau acele femei care ţineau tot postul şi nu aveau probleme femeieşti", ne mărturiseşte preotul de la Lieşti, Titi Gabor.

Tot părintele Gabor ne-a explicat şi de ce este mai bun un cozonac făcut la vatră decât unul făcut la un cuptor electric, într-o gospodărie de la oraş.

„Pentru că la ţară se face totul în tihnă, se spun poveşti pe tot parcursul procedurilor, totul are o puternică încărcătură spirituală", mai spune preotul Gabor.

Cozonacul, o chestiune socială

Pe vremuri (în unele zone încă se mai păstrează tradiţia) cuptoare în care se coceau cozonacii nu aveau chiar toţi sătenii. Femeile care nu aveau în curte cuptoare, mergeau şi ajutau la făcut cozonacii vecinelor, de unde primeau la final câte doi-trei cozonaci.

De multe ori, în gospodăriile în care existau cuptoare, femeile nu erau chiar „curate", aşa că acestea erau nevoite să apeleze la vecinele care îndeplineau condiţiile religioase pentru a frământa aluatul. Ingredientele necesare erau aduse de regulă de toţi cei care participau la preparatul cozonacilor.