Scenă ca-n filmele de groază. Un recidivist a tăiat cu drujba uşa unui bar, apoi l-a rănit grav pe proprietar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Un individ cunoscut cu antecedente penale a provocat panică în oraşul Târgu Bujor. Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul s-a folosit de un motoferăstrău pentru a tăia uşa unui bar şi s-a năpustit apoi asupra proprietarului, pe care l-a rănit serios.

Un bărbat abia eliberat din închisoare i-a şocat zilele trecute pe locuitorii oraşului Târgu Bujor. Individul s-a certat cu proprietarul unui bar, iar la scurt timp s-a întors cu o drujbă, cu care a făcut prăpăd.

„La data de 26.12.2021, în jurul orei 12,30, pe fondul consumului de alcool şi a unei stări conflictuale spontane, inculpatul, înarmat cu un motoferăstrău în funcţiune, a intrat în incinta unui bar din oraşul Tg. Bujor, prin secţionarea uşii de acces, după care, folosind acelaşi obiect vulnerant, a agresat persoana vătămată, cauzându-i acesteia plagă tăiată, leziune traumatică pentru a cărei vindecare au fost necesare 7 – 9 zile de îngrijiri medicale”, a stabilit procurorul de caz.

O zi mai târziu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a cerut arestarea agresorului pentru tentativă la omor, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosire fără drept de obiecte periculoase. 

Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Crimă după o discuţie despre sex. Şi-a ucis verişoara când i-a spus că îl va reclama pentru viol

Crimă pentru câţiva lei. Şi-a ucis cumnatul cu o lovitură de cuţit în inimă şi l-a rănit grav pe fratele acestuia

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani