S-au găsit vinovaţii pentru şubrezirea terenului din zona Viaductului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
17 persoane au ajuns pe mâna poliţiştilor.

17 persoane suspectate de comierea infracţiunilor de distrugere şi tulburare de posesie au ajuns ieri la sediul Poliţiei din Galaţi pentru audieri, în urma unei acţiuni organizate în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor publice locale. Acestea sunt suspectate că prin nişte lucrări efectuate în zona Viaductului, ar fi afectat reţeaua de alimentare cu apă a Combinatului.

Poliţişti de la Investigarea Fraudelor, poliţişti rutieri şi de siguranţă publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Galaţi, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi al judeţului Galaţi, Instituţiei Prefectului, Primăriei Galaţi şi ai Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Galaţi  au desfăşurat ieri o amplă acţiune pe un teren ce aparţine Primăriei municipiului Galaţi, situat în partea dreaptă a viaductului, la marginea platformei siderurgice.

La faţa locului au fost găsite cinci utilaje (încărcatoare frontale, excavatoare)  ce aparţin unor societăţi comerciale şi persoane fizice care, fără a deţine nicio autorizaţie în acest sens, executau activităţi de excavare a pământului.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că săpăturile au afectat spaţiile (hale, spaţii de depozitare) aparţinând unei societăţi comerciale, precum şi conducta de alimentare cu apă a platformei siderurgice.

Cele cinci utilaje au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi 17 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi tulburare de posesie, iar împreună cu reprezentanţii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Galaţi  se fac verificări sub aspectul respectării prevederilor OUG 195/2005 privind protecţia mediului”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Cristina Tatulici.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă