Primarul Galaţiului îi acuză pe consilierii locali din opoziţie că nu-şi plătesc impozitele şi taxele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul local Galaţi în şedinţă FOTO Arhivă Adevărul

Afirmaţia edilului social-democrat a venit după ce un consilier liberal l-a întrebat pe acesta cum are de gând să rezolve slaba încasare a impozitelor şi taxelor, având în vedere că la 1 octombrie se încasase doar 75% din suma prognozată, deficitul fiind de circa 110 milioane de lei (aproximativ 23,5 milioane de euro).

Situaţie parcă desprinsă dintr-un banc prost în Consiliul Local al municipiului Galaţi, acolo unde, joi după-amiază, primarul Ionuţ Pucheanu (PSD) şi consilierii opoziţiei (mai exact PNL şi PMP) s-au contrat pe tema gradului de încasarea impozitelor şi taxelor locali.

Tonul înfruntării l-a dat liberalul Onuţ Atanasiu, care a cerut primarului să explice cum are de gând să rezolve problemele privind slaba încasare a veniturilor bugetare pe 2019.

Acesta a precizat că, aşa cum rezultă din execuţia bugetară pe primele 9 luni ale anului (înaintată CL spre aprobare), faţă de încasările prognozate exista la 1 octombrie un deficit de circa 110 milioane de lei (aproximativ 23,5 milioane de euro), situaţia care afectează, fără îndoială, administrarea treburilor publice.

Primarul a încercat mai întâi să explice de ce gradul de colectare a fost de doar 75%, însă nu s-a putut abţine să nu-i ia de urechi, într-un stil deja caracteristic, pe consilierii din opoziţie.

„Cauza este, evident, neplata taxelor şi a impozitelor locale. Dacă toată lumea ar înţelege obligaţiile cetăţeneşti, execuţia bugetară ar fi fost cu totul alta. Noi am tot trimis notificări, am făcut şi popriri”, spus Ionuţ Pucheanu în prima fază.

„Aveţi cel puţin doi colegi care ar face bine să n-arunce cu piatra, şi mai avem încă minimum un consilier în aceeaşi situaţie. Vedeţi că sunt şi cu societăţi comerciale în grupul dumneavoastră care nu şi-au achitat nici măcar taxa de ecarisaj. Poate controlează fiecare şi până la sfârşitul anului unii îşi plătesc taxele”, a mai adăugat edilul.

Declaraţia a stârnit rumoare în plenul Consiliului Local, iar mai multţi consilieri au cerut să fie dezvăluite şi numele celor care au restanţe în plată, însă primarul a refuzat să facă acest lucru. „Faceţi o şedinţă cei şapte consilieri, câţi sunteţi, şi să se destăinuiască fiecare”, a argumentat Pucheanu.

În acelaşi timp, consiliera PMP Oana Iurescu a atras atenţia că la mijloc ar fi vorba de o neînţelegere provocată chiar de decizia municipalităţii, care a majorat taxa de habitat de la data de 1 iulie 2019, după ce mai bine de o treime dintre gălăţeni îşi achitaseră deja impozitele pe tot anul. Adică s-au pomenit restanţieri deşi primiseră chitanţă că au achitat toate obligaţiile.

„Trăim vremuri cam tulburi. Oamenii probabil că plătesc mai târziu şi pentru faptul că aţi schimbat regulile în timpul jocului, adică aţi mărit taxa de habitat de la 1 iulie. Cu o previzionare corectă a veniturilor în bugetul nostru nu s-ar fi ajuns aici!”, a argumentat consiliera.

Toate dezbaterile au fost, într-un final, doar un exerciţiu de retorică politicianistă. Nu s-a aflat nici cine sunt politicienii care au datorii restante şi nici cum va fi rezolvată problema proastei colectări a taxelor locale, în vreme ce execuţia bugetară a fost aprobată aşa, cu deficitul de 110 milioane de lei.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani