Primarul Galaţiului a făcut „o vizită de lucru” în Spania, ca să vadă cum funcţionează semafoarele pe-acolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poza oficială a vizitei primarului Stan în La Coruna. FOTO: presa spaniolă

Oraşul spaniol La Coruna, pe care Marius Stan l-a vizitat acum câteva zile poate fi o sursă de inspiraţie pentru municipalitatea gălăţeană, dat fiind că şi-a făcut optimizat traficul şi şi-a făcut semnalizarea stradală cu bani de la BERD, exact aşa cum îşi doreşte şi oraşul de la malul Dunării.

S-a aflat misterul pentru care primarul Marius Stan n-a fost la Ziua Imnului Naţional, moment care a pus pe zdruncin o parte a presei locale. Ei, bine, edilul se afla în acele momente peste hotare, unde încerca să dezluşească mecanismul complicat al semafoarelor şi indicatoarelor stradale.

„Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a fost într-o vizită de lucru La Coruna, în Spania, în cadrul unui schimb de experienţă pe tema mobilităţii urbane”, infomează biroul de presă al instituţiei.

Cum nu-i frumos să te duci în vizită cu mâna goală, edilul Galaţiului a fost însoţit în Spania şi de viceprimarul Florin Popa, precum şi de o serie de funcţionari publici din primărie (dintre care l-am recunoscut, într-o poză din presa spaniolă, pe Costel Hanţă).

Conform biroului de presă al Primăriei, toţi cei luaţi în Spania „sunt implicaţi în realizarea planului de mobilitate urbană, document aflat în programul de asistenţă financiară pe care Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) îl acordă municipiului Galaţi”.

Delegaţia Galaţiului a fost primită de primarul oraşului La Coruna, Xulio Ferreiro, şi de consilierul pe probleme de mobilitate sustenabilă, Daniel Diaz Grandio.

Potrivit municipalităţii gălăţene, oraşul spaniol La Coruna a fost ales ca destinaţie pentru schimbul de experienţă al delegaţiei de la Galaţi întrucât acolo a fost implementat cu succes planul de mobilitate urbană, sub asistenţa BERD, pe care vrea să-l pună în aplicare şi oraşul nostru. 

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO