Orfanii îşi spun off-ul: „Patronii îşi bat joc de noi. Vrem un loc de muncă cinstit!”

Puţini dintre tinerii crescuţi în centrele de plasament reuşesc să-şi găsească o slujbă stabilă.De cele mai multe ori orfanii se lovesc de prejudecăţile şi neîncrederea angajatorilor şi, din acest motiv, ajung pe străzi.

„Din ce ne vom întreţine?", "Unde ne vom angaja?" sunt întrebările pe care şi le pun cu disperare majoritatea tinerilor care au crescut în centrele de plasament şi, care, după împlinirea vârstei de 18 ani, trebuie să se descurce singuri.

Odată „externaţi”, într-un timp scurt, ei trebuie să devină independenţi, să-şi caute o slujbă pentru plata chiriei, să-şi gătească singuri şi să-şi spele hainele singuri.

Puţinii orfani care reuşesc să găsească locuri de muncă devin victimele unor  patroni, care după ce îi folosesc la diferite munci, refuză să le plătească salariile, fie ele chiar şi de mizerie.

Priviţi cu neîncredere

După vârsta de 18 ani, statul le mai oferă posibilitatea să locuiască încă nouă luni în centrul de plasament. Doar în cazuri deosebite şi în mod excepţional se aprobă continuarea perioadei asistare socială în centru.

Cornel Gheorghe are 25 de ani şi locuieşte de aproape nouă luni într-un  adăpost social. În curând va trebui să plece şi să se descurce pe cont propriu. Lucrează ca îngrijitor de spaţii verzi, la Administrarea Domeniului Public (ADP), cu contract pe perioadă determinată.

De curând, a fost anunţat că se află pe lista disponibilizaţilor şi că trebuie să-şi caute un alt loc de muncă:  „Aş munci oriunde, nu am pretenţii. Doar să fie un loc de muncă cinstit şi să fie serios patronul. Oamenii ne privesc cu neîncredere, doar pentru că provenim dintr-un centru de plasament. Nu suntem toţi la fel”, ne mărturiseşte cu modestie Cornel.

Cea mai mare dorinţă a lui Cornel este ca pe viitor să-şi construiască o căsuţă şi să-şi întemeieze o familie. Dar pentru asta are nevoie de un loc de muncă stabil. „Ne privesc ca pe nişte infractori. Ar trebui să ne acorde o şansă să demonstrăm că suntem capabili şi muncitori".

Un alt tânăr, Viorel Petrescu are 22 de ani şi locuieşte de când se ştie în centrul de plasament. A terminat şcoala profesională şi a absolvit un curs de bucătar. Până şi-a găsit un loc de muncă serios a cunoscut din plin nesimţirea mai multor angajatori. „Am muncit câteva luni de zile ca distribuitor şi nu am luat niciun ban”, susţine tânărul.

În prezent, lucrează ca bucătar la restaurantul Serafin şi este extrem de recunoscător că i s-a oferit această şansă. „Îmi place mult să gătesc. Lucrez într-un colectiv plăcut, mă simt ca într-o familie şi nu am fost niciodată privit altfel”, povesteşte Viorel. În câteva luni va trebui să părăsească şi el centrul de plasament şi să se descurce pe cont propriu.

Patroniii au prejudecăţi

Manon Cristoloveanu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Galaţi, susţine că foarte mulţi tineri sunt marginalizaţi doar pentru simplul fapt că provin dintr-un centru de găzduire temporară:

„Este o abordare greşită. Ei luptă cu multe stigmaturi şi se lovesc de multe prejudecăţi. Patronii ar trebui să fie mai deschişi şi să le acorde o şansă”.

Există, din păcate, şi exemple negative. Sunt tineri care nu ştiu să se descurce „afară” şi comit infracţiuni, ajung boschetari. „Am avut un tânăr care a locuit o vreme în centrul de găzduire temporară, iar după ce a plecat de aici a fost incapabil să se descurce singur. Şi-a pierdut locul de muncă şi a ajuns pe stradă”, ne-a declarat Liliana Jijie, şefa Centrului de Găzduire Temporară Galaţi.