Orașul care își dotează spitalele cu roboți. Pot fi controlați de pe telefon și distrug în doar câteva minute bacteriile și virusurile

0
Publicat:

Unic în regiunea Moldovei: un număr de 22 roboți pentru dezinfecția saloanelor și sălilor de operație au ajuns la Spitalul Județean Galați. Pot fi controlați de pe telefon sau tabletă, iar igienizarea unei săli de operație durează doar șapte minute.

Roboți pentru dezinfectia sălilor de operatie FOTO: CJ Galati

Noii roboți fac parte din cele peste 300 de echipamente de dezinfecție, decontaminare și sterilizare cu care a fost dotat Spitalul Județean, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați.

„De la 3 ore la doar 7 minute. Atât durează de astăzi igienizarea unei săli de operație cu ajutorul unuia dintre cei mai performanți roboți de dezinfecție din lume. Adică mai repede și mai bine, sala de operație putând fi folosită în condiții de siguranță în doar câteva minute. Iar 22 de astfel de roboți au fost aduși astăzi (n.r. - luni, 26 februarie 2024) la Spitalul Județean”, a transmis Costel Fotea.

Cu ajutorul ultravioletelor de tip UV-C, noul robot distruge în doar câteva minute bacteriile, virusurile și alte tipuri de microorganisme, inclusiv coronavirusul și bacteriile rezistente la antibiotice. Poate fi controlat de pe tabletă sau telefon și este dotat inclusiv cu senzori care detectează prezența persoanelor în raza de acțiune, pentru a evita orice expunere greșită.

Roboții sunt cumpărați cu fonduri UE

Roboții cu ultraviolete vor fi folosiți pentru dezinfecția zonelor vitale ale spitalului - blocul operator și blocul de nașteri, precum și în secția de neurochirurgie, acolo unde un salon poate fi dezinfectat, în medie, cu noul robot în mai puțin de zece minute, față de patru-5cinci ore cu vechile dispozitive.

„Noii roboți fac parte din cele peste 300 de echipamente de dezinfecție, decontaminare și sterilizare cu care am dotat Spitalul Județean. De altfel, toate spitalele din subordinea Consiliului Județean Galați (Spitalul Județean, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul TBC, Spitalul Orășenesc Târgu Bujor și Spitalul Municipal Tecuci) vor avea astfel de echipamente, în cadrul unei investiții cu fonduri europene de peste 36 de milioane de lei”, a precizat președintele CJ Galați.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor