Județul din România care va avea microbuze școlare de tip electric sau hibrid în toate comunele

0
Publicat:

Toate comunele din județul Galați vor avea cel puțin un microbuz electric sau hibrid pentru transportul elevilor. Este rezultatul unui proiect de 14 milioane de euro, cu bani europeni și guvernamentali.

Toate comunele din Galați vor avea microbuze electrice FOTO: CJ Galați

În total, vor fi cumpărate 62 de microbuze electrice și hibrid pentru transportul elevilor. Acestea costă aproximativ 14 milioane de euro.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Galați, pentru 29 de microbuze a fost semnat deja contractul de finanțare, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, iar alte trei microbuze urmează să fie achiziționate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării.

De asemenea, pentru încă 30 de microbuze va fi depus, în cel mai scurt timp, un proiect de finanțare, în cadrul unui program derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu, anunță autoritățile locale.

Achiziționăm cel puțin câte un microbuz școlar pentru fiecare localitate din județ, mai puțin pentru cinci UAT-uri, care vor achiziționa singure astfel de microbuze. Vorbim de microbuze electrice și hibrid pentru confortul elevilor, un aer mai puțin poluat și un mediu mai curat. Astfel, cu excepția celor cinci UAT-uri, toate celelalte 60 de localități din județ vor fi dotate cu microbuze școlare de către Consiliul Județean”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Aproximativ 74.000 de elevi învață în județul Galați.

Cel mai mare parc eolian din România va fi în județul Galați

Județul Galați va avea și cel mai mare parc eolian din România. Compania Hoopeks International a obţinut avizul tehnic pentru racordarea la reţea a unui proiect eolian de 629 MW. Investiția se ridică 500 de milioane de euro. Parcul eolian ar urma să fie amplasat pe o suprafață de aproximativ 13.000 de hectare.

Cel mai mare parc eolian din țară va fi în județul Galați FOTO: Arhivă

„Investiția se realizează pe teritoriul a 13 UAT-uri din județul Galați: Berești, Bălăbănești, Cavadinești, Smulți, Berești-Meria, Băneasa, Drăgușeni, Cerțești, Valea Mărului, Jorăști, Corod, Vârlezi, Suceveni. Prin proiect se vor realiza 136 turbine cu o putere de 6,2 MW și 7 stații de transformare. În prezent, investitorul se află în procedură de obținere a avizelor necesare întocmirii documentației de urbanism PUZ final”, a explicat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Compania de proiect Hoopeks International este deţinută de Electrocentrale Borzeşti, aceasta fiind deţinută la rândul ei de RNV Infrastructure.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă