Cel mai mare parc eolian din România va fi în județul Galați. Investiţie de 500 de milioane de euro

0
0
Publicat:

Județul Galați va avea cel mai mare parc eolian din România. Compania Hoopeks International a obţinut avizul tehnic pentru racordarea la reţea a unui proiect eolian de 629 MW. Investiția se ridică 500 de milioane de euro.

Galațiul va avea un parc de eoliene uriaș FOTO: Arhivă, Adevărul
Galațiul va avea un parc de eoliene uriaș FOTO: Arhivă, Adevărul

Parcul eolian ar urma să fie amplasat pe o suprafață de aproximativ 13.000 de hectare.

„Ieri (n.r 13 martie) a avut loc primul Grup de lucru pentru PUZ - Parc eolian! 136 turbine! Compania de proiect Hoopeks International a obţinut la finalul lunii trecute avizul tehnic pentru racordarea la reţea a unui proiect eolian de 629 MW în Galaţi - investiție de 500 de milioane de euro!”, a anunțat pe Facebook, Florin Virgil Doca, primarul comunei Valea Mărului.

Un prim pas important în cadrul proiectului a fost făcut deja prin aprobarea de către Consiliul Județean a studiului de oportunitate. În prezent, autoritățile locale și reprezentanții investitorului lucrează la planurile de urbanism.

„Investiția se realizează pe teritoriul a 13 UAT-uri din județul Galați: Berești, Bălăbănești, Cavadinești, Smulți, Berești-Meria, Băneasa, Drăgușeni, Cerțești, Valea Mărului, Jorăști, Corod, Vârlezi, Suceveni. Prin proiect se vor realiza 136 turbine cu o putere de 6,2 MW și 7 stații de transformare. În prezent, investitorul se află în procedură de obținere a avizelor necesare întocmirii documentației de urbanism PUZ final”, a explicat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Compania de proiect Hoopeks International este deţinută de Electrocentrale Borzeşti, aceasta fiind deţinută la rândul ei de RNV Infrastructure.

Parcul eolian va crea sute de locuri de muncă

„Este cel mai mare parc eolian avizat până în acest moment şi dacă se va realiza, va fi cea mai mare investiţie de profil din România. În prezent, cel mai mare parc eolian local este Fântânele-Cogealac, cu o capacitate de 600 MW, dar care este împărţită în două proiecte gestio­nate de companii diferite”, a precizat primarul comunei Valea Mărului. 

Potrivit sursei citate, în prezent, cel mai mare parc eolian local este Fântânele-Cogealac, cu o capacitate de 600 MW. Acesta este împărțit în două proiecte gestionate de companii diferite, în vreme ce la Galați ar fi un proiect unic.

„Ce înseamnă acest parc eolian pentru județ? Venituri pentru oameni. Niște sute de locuri de muncă, niște bani pentru cei care concesionează terenul pentru instalații și drumurile de acces. Venituri și pentru bugetele locale, căci instalațiile poartă cu ele impozite pe clădiri. Nu mai vorbim de energia verde (care poate fi livrată pe contractul de bază, către UAT-urile din zonă, la un preț apropiat de cel de cost), care a devenit mai ieftină decât cea scumpită artificial pe bursele internaționale”, a adăugat Florin Virgil Doca.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite