Haine și alimente de Paști, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos. Primesc daruri 7.000 de copii și de bătrâni din Galați

0
Publicat:

Arhiepiscopia Dunării de Jos oferă cu ocazia Sărbătorilor Pascale daruri pentru aproape 7.000 de copii şi vârstnici în valoare de 550.000 lei, în cadrul Programului social-filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paşti”.

Mii de copii au primit daruri de Paști FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos

„În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în preajma marilor sărbători creştine se derulează ample programe pastoral-misionare şi social-filantropice, îndreptate cu precădere către persoanele vârstnice, familiile cu mulţi copii sau spre semenii nevoiaşi şi marginalizaţi social”, a transmis Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Un astfel de program, desfăşurat de peste zece ani prin Sectorul social-filantropic al Centrului eparhial, cele opt protopopiate şi parohiile din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos, este şi cel prilejuit de marea sărbătoare a Învierii Domnului şi intitulat sugestiv „Ne înnoim de Sfintele Paşti”.

În acest context, în perioada 3-13 aprilie 2023, peste 4700 de persoane vârstnice şi 2200 de copii, care provin din peste 500 de familii nevoiaşe cu mai mult de trei copii, primesc din partea Bisericii, pentru sfintele sărbători, alimente şi articole vestimentare şi încălţăminte în valoare de 550.000 lei. Din această valoare, Centrul Eparhial contribuie cu 60%, iar protopopiatele şi parohiile cu câte 20%.

„Programul a debutat în Protopopiatul Brăila, unde copiii din acest municipiu au avut prilejul de primi darurile special achiziţionate şi pregătite pentru ei. Activitatea filantropică a constat în oferirea de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi alte daruri pascale pentru 450 de copii nevoiaşi aflaţi în evidenţele parohiale ale unităţilor bisericeşti din cadrul protopopiatului Brăila. Darurile achiziţionate au fost aduse la biserica Sfântul Dumitru din cartierul Brăiliţa, unde au fost aşezate pe categorii de vârstă şi apoi oferite cu drag copiilor. Bucuria preoţilor şi a voluntarilor a fost mare la întâlnirea acestor frumoși copii veniți direct de la școală pentru a-şi primi darurile de sărbători”, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos, de la Galați.

Daruri pentru mii de bătrâni din partea Bisericii FOTO : Arhiepiscopia Dunării de Jos

În aceste zile prepascale se desfăşoară şi cealaltă componentă a acestui program prin care persoanele vârsnice, bolnave şi cu posibilităţi materiale reduse, primesc daruri din partea parohiilor prin preoţii şi voluntarii parohiali.

De la biserică, preoţii au mers la casele unor bătrâni bolnavi şi singuri pentru a le oferi pachete cu alimente de bază şi alte produse.

„Toţi beneficiarii acestei campanii umanitare au primit cu mare bucurie darurile, mulţumind în primul rând Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, iniţiatorul şi susţinătorul acestui tradiţional program eparhial, precum şi celorlaţi clerici şi voluntari parohiali implicaţi în astfel de acţiuni de binefacere”, a mai transmis Arhiepiscopia Dunării de Jos. 

În zilele următoare, până aproape de Sfintele Paşti, alţi copii şi vârstnici din Arhiepiscopia Dunării de Jos vor primi sprijin în cadrul acestui program.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat