Doi pietoni au fost spulberaţi de o maşină pe trotuar. Una dintre victime a murit la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 30 de ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea, în condiţiile în care nu a ţinut cont de faptul că şoseaua era umedă şi circula în curbă, şi a pătruns pe sensul opus de mers, urcând cu maşina pe trotuar, unde a lovit în plin doi bărbaţi.

Pe 8 iunie, un tânăr de 30 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei din Galaţi şi ajungând la intersecţia cu Drumul de Centură, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed şi sector  în curbă, moment în care a  pierdut controlul direcţiei de deplasare  şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a surprins şi accidentat doi  bărbaţi care se aflau pe  trotuar.

”Cei doi pietoni au fost transportaţi la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale, însă unul dintre ei, un bărbat de 55 ani, a decedat”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Poliţiştii au deschis acum un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație