Cum obţinem pacea interioară. De ce spun psihologii că este mai importantă decât iubirea şi fericirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ro.pour-femme.org

O vorbă din bătrâni spune ”cum eşti în interior, aşa te vei manifesta şi în exterior”. Mulţi dintre noi au fost distraşi în ultimii ani de ceea ce se întâmplă în exterior, mai ales după izbucnirea pandemiei şi, mai nou, a conflictului ruso-ucrainean şi s-au preocupat puţin sau deloc de propriul interior.

Este necesar ca fiecare dintre noi să se întoarcă la introspecţie şi să descopere de ce are nevoie pentru a-şi redobândi pacea interioară, astfel încât să poată transmite această stare şi în exterior, influenţându-i pozitiv pe toţi cei cu care intră în contact.

„De la bun început trebuie să înţelegem pacea. Câţi o pot simţi şi, mai ales, o pot dărui? Pacea este practic o linişte, este un element esenţial pentru sănătatea fiecăruia dintre noi şi se caracterizează printr-o stare de echilibru, de relaxare, o stare de bine, o senzaţie de linişte interioară, de armonie şi chiar odihnă mentală”, explică psihologul Stelian Chivu.

Ca să ai pace, e necesar să ţi-o doreşti, să o obţii şi apoi să o dăruieşti şi celor din jur, spun specialiştii. Pacea interioară conferă echilibru psihic şi favorizează intuiţia, imaginaţia şi inspiraţia. Cine are cu adevărat nevoie de ea, o învaţă şi apoi o trăieşte.

Pacea poate fi măsurată ştiinţific

Conform piramidei conştiinţei umane, a lui David R. Hawkins, pacea atinge nivelul 600, depăşind iubirea şi fericirea, care se poziţionează mai jos pe această scală. ”Când pacea ajunge la un nivel atât de înalt, conceptul de bine şi rău dispar. Apare transcendenţa, înţelegerea sinelui şi a conştiinţei de sine. Pacea poate fi chiar măsurată cu ajutorul electroencefalogramei”, spune psihologul Stelian Chivu.

Astfel, undele delta, atunci când sunt între unu şi patru herţi, reflectă practic starea de pace. Aceste unde se manifestă atunci când creierul intră într-o stare de relaxare profundă şi începem să ne deconectăm de tot ceea ce se întâmplă în exterior.

În această etapă apare şi ceea ce specialiştii numesc egregorul păcii, ce reprezintă o acumulare de infoenergii pozitive de la o colectivitate. Există însă şi reversul medaliei. ”Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă vor continua să trăiască cu frica de război, nu vor face altceva decât să alimenteze egregorul războiului, prin gânduri şi emoţii negative”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Războiul interior, primul pe lista de autovindecări

Potrivit acestuia, cauzele războiului trebuie vindecate mai întâi în interior. Tibetanii, pe care Stelian Chivu i-a cunoscut personal, consideră că pacea interioară este mai importantă decât orice altceva şi tocmai de aceea au făcut din ea centrul meditaţiilor şi rugăciunilor lor.

Pacea este rezultatul vindecării mentale, emoţionale, fizice şi chiar spirituale. Liniştea interioară pleacă din creier, unde se acumulează gândurile negative. De aceea se şi spune ”gândurile care nu îmi dau pace”. Pacea este practic o vibraţie care îmbunătăţeşte semnificativ sănătatea atât la nivel individual, cât şi colectiv. Războiul are o vibraţie extrem de joasă, care se obţine foarte uşor şi prin care involuăm foarte repede.

Stelian Chivu FOTO arhiva personală

”Lipsa păcii interioare declanşează o serie de stări negative puternice. E vorba de agitaţie, insomnie, tensiune arterială crescută, lipsa poftei de mâncare, palpitaţii, îndoieli, remuşcări şi, nu în ultimul rând, boală”, explică psihologul Stelian Chivu. Există o altă vorbă în popor care spune ”mi-am pierdut pacea şi liniştea”, ce defineşte foarte bine ce se întâmplă cu o persoană dominată de gânduri şi emoţii negative.

Voinţă şi răbdare

Ca să obţinem pacea interioară e necesar să ne educăm voinţa şi să avem răbdare cu noi înşine. Avem nevoie în acelaşi timp şi de dragoste faţă de noi, dar şi faţă de cei din jur, dar şi de cunoaştere. Pentru că pacea este o stare interioară, ea nu se poate obţine mecanic, prin limitări şi condiţionări din exterior.

Cea mai eficientă cale pentru dobândirea acesteia este autocunoaşterea. E nevoie să ne analizăm şi să identificăm ce anume ne face să fim liniştiţi mental şi emoţional. Pentru unii poate fi o plimbare pe munte sau într-un parc, în timp ce pentru alţii această stare este indusă de meditaţie, citit sau ascultarea muzicii preferate.

Ca să păstrăm pacea interioară, este necesar să ne deconectăm în fiecare zi de trecut, de exterior şi de grijile legate de ce ne rezervă viitorul. Una dintre cele mai simple căi pentru a face asta ne este oferită de Stelian Chivu şi constă în concentrarea atenţiei pe propria respiraţie timp de un minut sau două, astfel încât să ne reconectăm la prezent.

”Folosim practic exteriorul ca să declanşăm pacea interioară. Un prim pas în acest sens este să obţinem pacea gândurilor şi să ne echilibrăm emoţiile. Pacea se cultivă zilnic, nu când avem timp şi chef. Când ajungem la pacea reală, profundă, aceasta nu se mai pierde niciodată”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Psiholog: „În noi stă puterea de a ne sabota sau vindeca“. Care sunt cuvintele antidot al eşecului

De ce evită oamenii prezentul şi preferă să trăiască din amintiri sau să viseze viitorul. Explicaţiile unui psiholog

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile