Cadou de Ziua Îndrăgostiților făcut de soțul gelos din închisoare. Soția s-a trezit cu Poliția acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gelozia l-a împins pe un bărbat din Galați, aflat în închisoare, să îi denunțe la Poliţie atât pe soția lui, cât și pe presupusul ei amant, un fost prieten de-ai lui, partener de infracțiuni.

Unul din hoți l-a denunțat pe complicele său după ce a aflat că nevasta îl înșeală FOTO Shutterstock

Un gălățean condamnat pentru înșelăciune prin metoda „Accidentul" i-a denunțat zilele trecute la Poliția Berești, județul Galați, pe soția și pe partenerul lui de fărădelegi.

În timp ce se afla după gratii, el ar fi aflat că nevasta îl înşală. Omul le-a spus anchetatorilor că, în 2022, atât el, cât şi soţia și amicul respectiv, ar fi spart o casă de unde au furat unelte și scule electrice.

Denunţătorul spune că au acţionat la pont. Ambii bărbaţi erau recidivişti şi ar fi aflat din închisoare anumite informaţii.

Au plănuit lovitura și lucrurile au mers conform planului făcut. Sculele furate le-au vândut, apoi toţi trei au împărțit banii și dosarul a rămas cu autor necunoscut.

Între timp, soţul femeii a ajuns în închisoare pentru înşelăciune prin metoda „Accidentul" și, în momentul în care a aflat că soția se iubește cu fostul lui partener de fărădelegi, s-a hotărât să îi denunțe, chiar dacă acum şi-a complicat şi lui situaţia, pentru că la pedeapsa pe care o execută se vor adăuga alți câțiva ani de închisoare.

Bărbatul nu a suportat însă ideea ca soția lui să își facă de cap cu partenerul lui de fărădelegi, astfel că femeia şi presupusul ei amant au fost ridicaţi de polițiști miercuri seară, 14 februarie 2024, de Ziua Îndrăgostiţilor.

Toţi cei trei suspecţi în cazul furtului din 2022 urmează să fie audiați vineri, 16 februarie 2024, de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor. În cazul în care vor fi găsiți vinovați pentru furt calificat, cei trei riscă între unu și cinci ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie