Bătaie în grup, în faţa clubului Divino. Poliţiştii şi jandarmii au pus capăt confruntării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o noapte de distracţie stropită cu alcool din belşug, câţiva tineri s-au luat la harţă în faţa unuia dintre cele mai cunoscute cluburi din Galaţi. Şase persoane au fost conduse şi audiate la Secţia 5 de poliţie.

„Duminică dimineaţă, în jurul orei 4.00, în curtea Clubului Divino, s-a produs un conflict spontan. Pe fondul consumului de alcool, câţiva tineri s-au implicat într-o altercaţie, aplanată rapid de către echipajele mixte de poliţişti şi jandarmi, care îndeplineau o misiune în zonă", ne-a declarat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Potrivit aceleiaşi surse, bătăuşii au fost încătuşaţi şi transportaţi la Secţia 5 Poliţie.

După audierea acestora, beligeranţii au fost eliberaţi şi numai trei dintre ei au fost amendaţi cu 100 şi respectiv 500 de lei.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"