Accident rutier cu cinci victime în în Slobozia Conachi. O mașină a derapat și a căzut într-un canal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mașină a derapat în zona localității Slobozia Conachi, din Galați. Un autoturism în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat. O persoană a rămas încarcerată, iar o alta și-a pierdut cunoștința, după ce a ieșit din autovehicul. 

În mașină se aflau cinci persoane FOTO ISU Galați

În această dimineață, la orele 07:45, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, s-a produs un accident rutier în comuna Slobozia Conachi, direcția de deplasare, Tudor Vladimirescu. Este vorba despre un singur autoturism implicat, răsturnat.

În urma accidentului, au rezultat cinci victime, una dintre acestea rămânând încarcerată, iar restul, patru, s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de prim-ajutor”, a informat ISU Galați.

FOTO ISU Galați

Sursa citată a mai precizat că salvatorii au intervenit inițial cu o autospecială de intervenție din cadrul Gărzii de Intervenție Pechea, un echipaj descarcerare și un echipaj SMURD, fără medic, din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați.

„La scurt timp după sosirea echipajelor de intervenție și prim-ajutor la fața locului, una dintre cele patru persoane evacuate ce prezenta lipotimie inițial, devine inconștientă. Astfel, dispozitivul se completează cu un elicopter SMURD, două ambulanțe SAJ cu asistent și o ambulanță SAJ tip C cu medic”, a mai precizat ISU Galați.

Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență Galați.

FOTO ISU Galați
Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție