A fost tras la sorţi numele medicului-expert care va ancheta cazul băieţelului decedat sâmbătă la Spitalul de Copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Îndurerata familie Lazăr la priveghiul lui Valentin

Acesta nu este gălăţean. Numele său va fi comunicat doar familiei împreună cu numărul de cont în care părinţii micuţului care a murit trebuie să achite un onorariu stabilit la valoarea minimă 1.500 de lei. Altminteri, dosarul va fi clasat.

Aşa cum am mai informat, părinţii băieţelului în vârstă de doi ani, Valentin Lazăr, care a murit sâmbătă, după 17 ore de la internarea sa la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, au depus o plângere la Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi.

În consecinţă astăzi s-a întrunit Comisia judeţeană de monitorizare şi anchetare a cazurilor de malpraxis.

„Au participat toţi cei 14 membri ai comisiei, respectiv reprezentanţi ai DJSP, Colegiului Medicilor, Colegiului Farmaciştilor, Colegiului Medicilor Dentişti, Serviciului de Medicină Legală şi Ordinului Asistenţilor Medicali. Conform unei noi prevederi legale medicul-expert care va conduce ancheta a fost desemnat prin tragere la sorţi şi vă pot spune că este un pediatru din alt judeţ. Numele acestuia va fi transmis părinţilor cu un document în care este precizat contul bancar în care trebuie achitat onorariul expertului", ne-a declarat doctorul Valentin Boldea, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi.

Acesta a mai spus că, având în vedere starea materială precară a familiei, s-a stabilit ca onorariul să fie cel mai mic prevăzut de lege, respectiv de 1500 de lei.

Conform legii, achitarea onorariului medicului expert cade în sarcina părinţilor, nu este suportată de stat nici măcar atunci când reclamaţii reprezintă cazuri sociale.

„În lipsa expertizei medicale, ancheta nu poate continua şi cazul se clasează", a mai precizat doctorul Boldea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești