Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Panciu prin lansare de carte, spectacol de teatru şi expoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Eminescu

Vineri, 15 ianuarie 2016, Primăria Oraşului Panciu şi Casa Orăşenească de Cultură Panciu organizează mai multe manifestări prin intermediul cărora comunitatea locală va sărbători Ziua Culturii Naţionale şi împlinirea a 166 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Manifestările vor începe la ora 10.30, în Sala Mare a Casei de Cultură, cu evenimentul intitulat „Portret de autor“, organizat în parteneriat cu Liga Scriitorilor din Vrancea şi Fundaţia Social-Culturală „Mioriţa“.

În cadrul acestuia, scriitoarea Rodica Soreanu îşi va prezenta în faţa publicului păncean cele mai recente apariţii editoriale ale sale. Despre ele vor vorbi scriitorii Culiţă Ioan Uşurelu - preşedintele Ligii Scriitorilor din Vrancea, publicistul Radu Borcea şi Mircea Paraschiv, preşedintele Cenaclului Literar „Vasile Cârlova“ al Cercului Militar din Focşani.

De la  ora 18.00, Casa de Cultură va fi gazda spectacolului „O noapte furtunoasă“, de I.L. Caragiale, în regia lui Cătălin Naum, pus în scenă de actorii Teatrului Municipal Focşani. Reprezentaţia va fi precedată de  vernisajul expoziţiei de desene „Eternul Eminescu“, ce include lucrări semnate de profesorul Costică Zbârciog, de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“ Panciu.

„Ca în fiecare an, pe data de 15 ianuarie, comunitatea locală pănceană sărbătoreşte personalităţile care au contribuit şi contribuie la păstrarea identităţii poporului român.  De Ziua Culturii Naţionale îl omagiem, în primul rând, pe marele poet Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 166 de la naştere, dedicându-i o expoziţie cu lucrări semnate de profesorul Costică Zbârciog, de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“.  Ziua Culturii Naţionale este, totodată, şi un bun prilej de a continua o frumoasă tradiţie, cea de promovare a valorilor culturale locale. În 2016, publicul păncean se va reîntâlni cu scriitoarea Rodica Soreanu - cetăţean de onoare al oraşului Panciu - care îşi va prezenta cele mai noi apariţii editoriale. Nu i-am uitat nici pe iubitorii teatrului, pentru care am pregătit spectacolul «O noapte furtunoasă», pus în scenă de actorii Teatrului Municipal Focşani, a declarat primarul Iulian Nica.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită