Primăria Focşani taie din autorizaţiile pentru activitatea de taximetrie. Motivul pentru care se ia această decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai puţine autorizaţii de taxi în Focşani

Primăria Focşani intenţionează să modifice şi să completeze regulamentul de organizare şi executare a serviciilor de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere pe raza municipiului Focşani.

Primăria focşani spune că numărul maxim de autorizaţii de taxi necesar pentru o perioadă de 5 ani este de 375 de autorizaţii, faţă de 401 câte sunt în prezent.

Această reducere are legătură şi cu faptul că populaţia municipiului era de 100.239 în anul 2011, când a fost făcut regulamentul, iar în prezent datele oficiale arată că în oraş mai trăiesc 93.740 de locuitori, deşi, în mod real, populaţia stabilă a municipiului este undeva în jurul a 75.000 de locuitori.

Prin urmare, Consiliul Local Focşani se obligă că nu va mai atribui nicio autorizaţie de taxi până la micşorarea numărului acestor autorizaţii, prin disponibilizare în conformitate cu  prevederile legii, sub numărul maxim stabilit.

Această propunere va fi discută la prima subcomisie de dialog social a municipalităţii, programată în această săptămână.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort