Portret/ Elena Adelaida Toma este campioană la şah

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multiplă campioană judeţeană, Elena s-a clasat pe podium şi la campionatele naţionale de şah, reuşind să se califice în primii opt jucători de talie internaţională la un concurs din Franţa.

Elena Toma a început să joace şah în clasa întâi, învăţătoarea Doina Popovici de la Şcoala "Nicolae Iorga" din Focşani fiind cea care a impulsionat-o să urmeze lecţiile de şah ţinute de antrenorul Mihai Strâmbu.

Dacă la început era vorba doar de curiozitate şi dorinţă de a face ceva inedit, cu timpul şahul s-a transformat într-o pasiune care i-a adus numeroase satisfacţii. După aproximativ cinci ani de antrenamente, Elena a ajuns să facă şah de performanţă şi să participe la numeroase competiţii. A câştigat titlul de campioană judeţeană ani la rând, clasându-se pe podium la concursuri interjudeţene precum "Căluţul de fildeş", Trofeul Litoralului" sau "Cupa Zilele Europei".

Premii a mai obţinut şi la Cupa Mărţişorului desfăşurată la Snagov, Cupa Centrocoop, dar şi la campionatele naţionale de juniori unde a reuşit să se întreacă pe sine însuşi, făcând parte şi din Lotul Naţional al României. Însă, cea mai mare realizare o constituie participarea la un concurs din Franţa unde a reuşit să se claseze între primii opt jucători de talie internaţională.

"De-a lungul timpului, am avut adversari mai mult sau mai puţin valoroşi, însă mă bucur că am avut şansa de a juca şah la un nivel înalt", mărturiseşte tânăra.

Ore de concentrare

Pentru a putea juca şah de performanţă, Elena mărturiseşte că sunt necesare calităţi pe care nu oricine le poate deţine.

"În primul rând, trebuie să ai foarte multă răbdare şi în acelaşi timp putere de concentrare. Până la urmă, şahul este un joc de strategie în jocul "de-a războiul". O partidă poate dura foarte multe ore. Chiar îmi aduc aminte cu plăcere de o partida jucată la Saint Lo, care a durat nu mai puţin de şapte ore. Ceea ce m-a mirat a fost faptul că spectatorii au rămas până la final aplaudându-ne pentru frumuseţea şi durata partidei", povesteşte Elena.

Chiar dacă acordă o mare parte din timpul său şahului, antrenamentele fiind la ordinea zilei, Elena nu neglijează şcoala. Elevă în clasa a IX-a la Liceul Pedagogic "Spiru Haret", are rezultate bune la toate disciplinele, implicându-se şi în activităţile organizate în cadrul unităţii.

"La şcoală, îmi omor timpul cu micile spectacole, pe care le facem cu clasa alături de doamna dirigintă, Carmen Ion. Aceste spectacole sunt derulate cu scopul de a-i strânge profesoarei de franceză, Nina Bratu, banii necesari pentru achiziţionarea unei proteze de care are nevoie pentru a-şi putea ţine copilul în braţe", conchide Elena.

Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor ai?

Momentan, pentru mine şahul este pe primul loc.Vreau sa mă apuc de antrenamente foarte serioase şi să particip la europenele din Bulgaria. Nu vreau să mă gândesc la rezultat, ci doar la faptul că voi juca cu cele mai bune jucătoare ca de la egal la egal. De asemenea, îmi doresc ca peste câţiva ani să antrenez şi eu copii pasionaţi de şah.

Ai vreun jucător de şah pe care îl admiri în mod deosebit?

Bineînţeles, ca toţi sportivii care practică această disciplină, am şi eu un jucător preferat. Este vorba despre Magnus Carlsen, un jucător extrem de talentat şi echilibrat.

Ce-i place

Pe lângă şah, mai sunt multe lucruri care îmi fac plăcere. La fel ca oricărei adolescente, îmi place să ies cu prietenii, să mă plimb şi să mă bucur de anii pe care-i am. Îmi place foarte mult matematica, cu toate că sunt la un profil uman. În general, încerc să mă adaptez oricărei situaţii şi să văd partea bună a fiecărui lucru.

Ce nu-i place

Nu îmi plac persoanele false şi linguşitoare. De asemenea, nu-mi place lipsa de respect de care dau dovadă din ce în ce mai mulţi tineri.

Profil:

Născută. 14 iunie 1995, Focşani
Studii. Liceul Pedagogic „Spiru Haret"
Ocupaţie. Elevă, clasa a IX-a
Familie. O soră

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA