FOTO Gafă a jandarmilor vrânceni. Cum l-au botezat pe Suveranul Pontif după ce i-au asigurat protecţia la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii vrânceni, la Iaşi

Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea au participat sâmbătă, cu un efectiv numeros, la Iaşi, pentru protecţia Sanctităţii Sale.

Jandarmii vrânceni au avut şansa, sâmbătă, să-i asigure protecţia Papei Francisc în vizita întreprinsă la Iaşi. 

Reveniţi din Capitala Moldovei, jandarmii s-au lăudat pe Facebook cu misiunea lor, dar au comis o gafă, botezându-l altfel pe suveranul pentru care au mers în misiune. 

"Sâmbătă şi duminică, 67 de jandarmi vrânceni au avut onoarea să participe alături de colegi din celelalte structuri M.A.I. , la asigurarea măsurilor de ordine publică în municipiul Iaşi, cu ocazia vizitei oficiale realizată de Sanctitatea Sa Papa Benedict în ţara noastră. Mulţumim conducerii Jandarmeriei Române pentru încrederea acordată!"

Papa Benedict este suveranul care s-a retras din scaunul papal în anul 2013, din motive de vârstă, locul său fiind luat de Papa Francisc, care ne-a vizitat ţara în ultimele zile. 

Ulterior, după comentariile celor care au citit postarea, jandarmii au reparat greşeala făcută. 

Te-ar putea interesa şi:

Cine este vrânceanul care îi serveşte masa Papei Francisc la Vatican. „De două ori pe săptămână mâncăm împreună“

Cine este femeia despre care a vorbit Papa Francisc la Iaşi

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete