Cum s-au pus bazele colonizării statului Israel. Actualul imn al statului evreu s-a intonat pentru prima dată într-o localitate din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul congres al tuturor Uniunilor Sioniste din România pentru colonizarea Israelului a avut loc la Focşani în anul 1881.

În anul 1881, în zilele de 30 şi 31 decembrie, când populaţia se pregătea pentru trecerea în noul an, la Focşani se desfăşura primul congres sionist al Uniunilor Sioniste din România, cu scopul recolonizării teritoriilor din Ţara Israel.

Nu mai puţin de 56 de delegaţi, care au reprezentat 33 de organizaţii sioniste locale, au participat la evenimentul considerat istoric pentru deciziile luate, aceste organizaţii reprezentând aproximativ 70.000 de activişti evrei, practic o treime din evreii români din acele vremi.

Istoricii spun că lucrările congresului sionist de la Focşani au stârnit mari ecouri în ţară şi străinătate, iar participanţii de atunci sunt consideraţi “părinţii fondatori” ai Statului Israel.

“Congresul a hotărât ca soluţia pentru rezolvarea problemei evreieşti din România este emigrarea în Israel şi colonizarea agricolă, crearea unei vieţi noi evreieşti, independente. Congresul din Focşani a fost un fenomen nou în istoria poporului evreu. Ecourile lui scot în evidenţă cotitură serioasă în modul de gândire a evreimii romane şi est-europene în problema emigrării în Israel (Alyia). Hotărârile Congresului au început a fi puse în aplicare în anul 1882 când au venit în Israel pionierii evrei care au întemeiat oraşele Rosh Până şi Zichron Iaakov, printre ei şi 3 familii din Focşani (Israel Sehter, Alter Vainstoc-Filderman şi Itzhak Aaron Apelboim). Congresul din Focşani a fost primul de acest fel din istoria poporului evreu, care şi-a pus ca obiectiv crearea unui stat în Tara lui Israel”, potrivit lui Puiu Zilberman, emigrant evreu care a realizat o lucrare despre istoria evreilor.

Preşedinte al Congresului din anul 1881a fost ales Samuel Pineles, din Galaţi, însufleţitorul mişcării pentru colonizarea Israelului, care 17 ani mai târziu, a fost ales şi în conducerea congresului mondial de la Basel.

De asemenea, preşedintele de onoare al Congresului a fost ales rabinul Focsanului, Moshe Halevy Goldring. De menţionat că la Focşani a fost intonat atunci, pentru prima oară, imnul "Hatikva", care acum este imnul oficial al Statului Israel.

De ce a avut loc Congresul la Focşani

La vremea respectivă, Focşaniul se afla încă sub impresia marelui act istoric de la 24 ianuarie 1859, de Unire a Principatelor Române, iar evreii considerau că doar uniţi vor deveni puternici, aşa cum s-a întâmplat cu cele două ţărişoare, Focşani Moldova şi Focşani Muntenia, care s-au unit.

„Nu întâmplător a fost ales Focşaniul ca loc al desfăşurării Congresului Sionist, oraşul fiind pentru români un simbol al Unirii din 1859, dorindu-se a fi un exemplu şi pentru evrei”, potrivit profesorului focşănean Bogdan Constantin Dogaru. În 1886 cunoscutul politician roman Dimitrie Sturza spunea într-un interviu la New York Herald că ideea creării unui stat pentru evrei este excepţională, confirmând astfel meritele congresului de la Focşani.

“În urma Congresului la sfârşitul anului 1882 a luat fiinţă în oraş Organizaţia Femeilor Zioniste - "Bnot Zion" (Fiicele Zionului) şi au avut ca scop infintarea şcolilor în coloniile evreieşti înfiinţate de evreii din România în Eretz Israel. Preşedintele organizaţiei a fost doaman Goldring, soţia rabinului şef al oraşului Focşani”, potrivit lui Puiu Zilberman.

Mai târziu, în 1889, ia naştere la Focşani Societatea "Rimon", care are ca scop înfiinţarea în Eretz Israel a unei aşezări agricole şi industriale. De asemenea s-a înfiinţat o bibliotecă sionistă publică.

Ma citiţi şi:

Ce a însemnat pentru România migraţia evreilor după Al Doilea Război Mondial


Evreii din Focşani, mulţi au fost, prea puţini au mai rămas

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”