Cum a răpit-o Anton Pann pe fiica stareţei unei cunoscute mănăstiri din Oltenia

Geniul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, l-a supranumit pe Anton Pann în „Epigonii“: „fiul Pepelei, cel istet ca un proverb“.

Autorul muzicii imnului naţional al României, “Deşteaptă-te Române”, Anton Pann, poet, muzician, literat, publicist şi compozitor de muzică religioasă, a fost în tinereţea sa un fel de inimă zburdalnică.

La vârsta de 30 de ani avea deja un mariaj eşuat cu o tânără din Bucureşti, Zanfira, iar din această pricină a decis să se autoexileze în zona Olteniei, la Râmnicu Vâlcea, ca „dascăl de muzichie” la şcoala de pe lângă Episcopia Râmnicului şi cântăreţ la biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea. 

În urma insistenţelor Platonidei, stareţa Mânăstirii “Dintr-un Lemn”, compozitorul ajunge să predea muzică şi la acest locaş. Aici o cunoaşte pe Anica, nepoata stareţei, cu care are o relaţie de dragoste. Fata avea doar 16 ani, iar el dublu vârstei ei, motiv pentru maica stareţă să se opună relaţiei lor. Cei doi hotărăsc însă să fugă în lume.

“Anton Pann era de pomină prin 1827, când, înamorat lulea de nepoata stareţei mânăstirii <<Dintr-un Lemn>>, Anica pre nume, şi neputând s-o aibă de soţie pe calea pacionică şi legiuită, răpi nepoata, stârnind o mare vâlvă printre maici. Perechea fugi de la Mănăstirea <<Dintr-un Lemn>> şi peregrină cine mai ştie cum, în căruţă, în teleguţă, pe cal, pe jos, trecură şi munţii şi hotarul ajungând într-o frumoasă dimineaţă la Kronstadt (n. a. Braşov). Aici, ca să nu dea vreo bănuială la care-va îşi îmbrăcă iubita băeţeşte, prezentând-o în lume drept fiul său, cu care fiu a avut apoi unul veritabil şi o copilă din flori”, potrivit istoricului Barbu Brezianu.

Părăsit de femeia căreia i-a furat inima

Anton Pann a reuşit să se angajeze cântăreţ la biserica din Şchei, iar iubita sa deghizată în seminarist cânta alături de el la slujbele religioase. Nu au rezistat la Braşov decât puţine luni, întrucât lumea era din ce în ce mai curioasă în privinţa ”băiatului” lui Pann.

Stabiliţi în Bucureşti, Anica şi Anton, care nu s-au căsătorit niciodată, părinţii a trei copii, devin din ce în ce mai distanţi unul de altul, ea acuzându-l pe el că nu-i acordă atenţie şi munceşte de dimineaţa până noaptea. 

Poate că aşa stăteau lucrurile, dar femeia şi-a găsit consolare tocmai în braţele ajutorului lui Pann, un bărbat pe nume Alecu, cu care a avut o relaţie de un an. Anica nu s-a mai căsătorit şi a trăit singură, până la vârsta de 70 de ani, când a murit.

În schimb, la vârsta de 44 de ani, Anton Pann s-a recăsătorit cu Tinca, o fată de doar 18 ani, care s-a dovedit a fi o soţie model pentru el, în ciuda opoziţia familiei tinerei, din cauza diferenţei mari de vârstă dintre cei doi. Cunoscut de cei mai mulţi dintre noi pentru <<Povestea vorbei>> sau <<Nastratin Hogea>>, Anton Pann a fost şi un fin cântăreţ al epocii sale.

Mărturie stă lucrarea “Spitalul amorului sau Cântătorul dorului”, o lucrare care conţine atât versurile cântecelor şi poeziilor din acea perioadă, precum şi notaţia muzicală europeană.

“Înzestrat mai mult decât alţii, fostul ţârcovnic a ştiut să deosebească în chiar smintita destrăbălare-apucăturile societăţii. Apucături pe care a doua zi, în răcoarea căsuţei sale împodobită cu multe gastre, cu multe flori, le aşternea curat pe hârtie, zugrăvindu-le în culori vii, locale”, mai spune istoricul Barbu Brezianu.

Eminescu, în Epigonii, scrie despre Anton Pann că este „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”.