Bărbat atacat de urs, la Vidra, în Vrancea. Victima, dusă la spital, cu multe răni

0
Publicat:

Un bărbat de 72 de ani din satul Viişoara, comuna Vidra, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani după ce a fost atacat de un urs în zona localităţii de domiciliu, duminică.

Încă un atac al animalelor sălbatice în Vrancea FOTO Adevărul

"Duminică, la ora 11,45, SAJ Vrancea a primit o solicitare în localitatea Viişoara, comuna Vidra, pentru un bărbat cu politraumatism prin agresiune animală, respectiv un urs. La solicitare s-a deplasat un echipaj de urgenţă tip B2 cu asistent, care a identificat o victimă de 72 ani, conştientă, cu plagă muşcată membru inferior stâng, escoriaţii membru superior, stare de anxietate marcată", a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş, citat de Agerpres. Conform salvatorilor, bărbatul a fost stabilizat şi transportat la UPU Focşani.  

Un alt atac, în urmă cu o săptămână, în Harghita

În urmă cu o săptămână, un bărbat a ajuns la spital după ce a fost atacat de urs, în zona locuinţei sale, în satul Şoimuşu Mic, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

"Atacul s-a petrecut astăzi (duminică-n.r.), la prânz (...) Un om, în spatele curţii, a fost atacat de un urs. Ursul l-a muşcat pe picior, pe mâini, în mai multe părţi ale corpului. A reuşit, până la urmă, să se salveze şi să meargă înapoi în casă, iar acolo a leşinat. A fost dus cu salvarea la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc”, a spus Borboly într-o intervenţie live pe Facebook.

Acesta a punctat că atacul s-a produs în intravilanul localităţii şi, potrivit legislaţiei în vigoare, ursul trebuie împuşcat, potrivit Agerpres. 

„Problema principală este că acest urs a intrat în sat şi a fost în spatele curţii, aşadar în intravilan. Şi, conform legislaţiei în vigoare, acest urs trebuie să fie extras cât mai repede prin împuşcare. Am discutat cu asociaţia de vânători care are contract cu primăria, dânşii deja merg spre acolo, ar trebui să fie întocmită această decizie a primăriei, prin care extragerea să poate să fie făcută, pentru că, dacă acest urs a intrat în comună, o să mai intre şi o să mai atace oameni”, a spus Borboly.

Critici la adresa Ministerului Agriculturii

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a mai arătat că este al doilea atac de urs din acest an, menţionând că, în pofida măsurilor luate de Ministerul Mediului, situaţia în teren nu se modifică, iar viaţa oamenilor este în continuare în pericol.

De asemenea, Borboly a criticat şi Ministerul Agriculturii, care nu a luat niciun fel de măsuri pentru prevenirea pagubelor provocate de urşi.

„Chiar şi Ministerul Agriculturii a încheiat discuţiile legate de Politica comună agrară şi niciun ban, nicio măsură nu a fost prevăzută, acolo, în capitolele discutate în privinţa prevenirii pagubelor, pregătirii gospodarilor împotriva atacurilor urşilor. În alte ţări ale Uniunii Europene, unde este o populaţie semnificativă de urşi, s-a solicitat şi s-a primit foarte mulţi bani, prin Ministerul Agriculturii, ca să pregătească, să finanţeze, să prevină, să instruiască, să informeze. Pentru că nu numai Ministerul Mediului este de resort, ci şi Ministerul Agriculturii. Deja, la noi, în România, un picior este tăiat. Aşadar, Ministerul Agriculturii nu face nimic, chiar dacă ar trebui să facă în această privinţă”, a mai precizat Borboly Csaba.   

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!