Un consilier din cadrul POSDRU a fost trimis în judecată pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul este acuzat că a cerut bani pentru aviza faborabil cereri de rambursare aferente proiectelor Foto: Arhiva

Aitana Dalina Bogdan, consilier asistent la Compartimentul Verificare Proiecte Finanţate din cadrul Organismului Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Sud-Vest Oltenia, a fost trimisă în judecată de DNA.

Aitana Dalina Bogdan este acuzată de săvîrşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Procurorii DNA au stabilit că în februarie 2013, în calitatea sa de consilier asistent ar fi pretins, cu titlu de mită, de la reprezentanţii unor societăţi comerciale beneficiare de fonduri europene, prin intermediul managerilor de proiect (denunţători în cauză), suma totală de 512.425,08 lei (echivalentul a 116.869,54 de euro), reprezentând, în general, 10% din valoarea cererilor de rambursare.

Aitana Dalina Bogdan a cerut bani  pentru a aviza favorabil cererile de rambursare aferente proiectelor pe care inculpata le monitoriza în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor