Se aprind luminile în oraşul lui Amza. Băileştenii comemorează luni 28 de ani de la moartea marelui actor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Şirul luminii lui Amza Pellea", la ediţia de anul trecut. Foto: zaibar.ro

Băileştenii vor comemora luni, prin mai multe manifestări şi evenimente, 28 de ani de la moartea marelui actor Amza Pellea, continuând astfel tradiţia începută în 2009.

Agenda cuprinde, printre altele, dezvelirea troiţei actorului în parcul Tineretului şi organizarea celei de-a treia ediţii a „Şirului luminii lui Amza Pellea”. Mesajul acestei acţiuni este, ca de fiecare dată, acela că lumina lui Amza aprinde luminile festive de sărbători din Băileşti, locul de baştină al marelui artist oltean. Băileştenii care vor să îi aducă un omagiu olteanului născut în urmă cu 80 de ani în patria zaibărului vor porni de la troiţa din parc, în şir, cu lumânări aprinse, spre Casa Memorială „Amza Pellea” iar în momentul în care conducătorul şirului va aprinde aici candela, vor fi aprinse şi luminiţele de Sărbători în oraş.

În aceeaşi zi, la Casa memorială „Amza Pellea” se va descoperi o stea similară cu cea acordată actorului pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti în primăvara acestui an. Potrivit autorităţilor locale, la toate evenimentele comemorative organizate în Băileşti va fi prezentă actriţa Oana Pellea, fiica lui Amza Pellea. Voia bună va fi întreţinută cu mici gustări pentru participanţi dar şi cu spectacole susţinute de ansambluri locale, susţine primarul Costel Pistriţu. „Nea Mărin ne va primi cu covrigi, nuci, mere dar şi cu momente artistice”, se arată pe site-ul zaibar.ro, aparţinând primăriei din localitate. Manifestările vor începe în jurul orei 16.45.



Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare