Video Peste 100.000 de oameni au participat la deschiderea Târgului de Crăciun din Craiova

0
Publicat:

Târgul de Crăciun de la Craiova și-a deschis porțile în acest weekend, transformând centrul orașului într-un decor festiv impresionant. Mii de oameni au venit la inaugurare, atrași de instalațiile luminoase, spectacolele pregătite de autorități și oferta bogată a comercianților.

FOTO: Facebook / Lia Olguța Vasilescu

Ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Craiova se desfășoară în mai multe zone-cheie ale orașului: Piața Mihai Viteazul, Piața Frații Buzești, Piața William Shakespeare, Strada Theodor Aman, Zona Doljana și English Park.

Sute de mii de luminițe, instalații tematice și proiecții video vor reda atmosfera poveștii, iar vizitatorii vor putea admira brazi uriași, decorațiuni spectaculoase și personaje inspirate din universul „Spărgătorului de nuci”.

Evenimentul include carusel, scene de spectacole, ateliere creative, case tematice, dar și peste 100 de căsuțe de lemn cu produse tradiționale, artizanat, suveniruri și preparate de sezon.

Una dintre principalele atracții ale acestui an este „Satul lui Moș Crăciun”, amenajat în Piața William Shakespeare. Aici, cei mici îl vor putea vizita pe Moș Crăciun într-o căsuță decorată spectaculos, de aproape șase metri înălțime, luminată festiv și dotată cu un ceas de poveste.

În fiecare seară, între 18:30 și 19:00, Moș Crăciun va avea o intrare impresionantă în Piața Mihai Viteazul, marcând momentul cu zăpadă artificială – o premieră pentru ediția din 2025.

În Piața Frații Buzești, bradul-scenă va găzdui concerte și spectacole zilnice, iar bradul din Piața Mihai Viteazul, decorat ca un magazin de jucării, va deveni unul dintre cele mai fotografiate puncte ale târgului.

FOTO: Facebook / Lia Olguța Vasilescu

Căsuțele din lemn, aranjate în forma unui carusel, vor oferi dulciuri tradiționale, turtă dulce, vin fiert, ceai aromat, dar și decorațiuni și produse lucrate manual. Atmosfera va fi completată de muzică live, lumini ambientale și activități dedicate copiilor.

În contextul fluxului mare de vizitatori, Primăria Craiova, în colaborare cu RAT SRL și Poliția Locală, a stabilit un sistem special de gestionare a traficului.

Cei care sosesc dinspre Pitești, pe Drumul Expres DEx12, vor fi direcționați către parcarea Aeroportului Internațional Craiova, care dispune de aproximativ 1.000 de locuri. Legătura cu centrul orașului va fi asigurată de autobuzele RAT Craiova, traseele 8 și 9, cu o frecvență adaptată numărului de vizitatori.

„Dorim ca turiștii să se bucure de o experiență plăcută, fără griji legate de trafic sau parcare. Monitorizarea video și prezența Poliției Locale vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.

Pentru a contura atmosfera de poveste, organizatorii au instalat tunuri de zăpadă, care vor fi activate chiar în momentul sosirii lui Moș Crăciun în prima seară.

„Chiar dacă nu vom avea zăpadă naturală, vom crea noi această magie”, au precizat reprezentanții evenimentului.

Calendarul târgului

Târgul de Crăciun din Craiova va fi deschis între 14 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026, oferind aproape două luni de spectacole, lumină, distracție și experiențe de sărbătoare.

Craiova își reconfirmă astfel statutul de una dintre cele mai spectaculoase destinații de Crăciun din România, atrăgând anual zeci de mii de turiști din țară și din străinătate.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei