Oameni care contează: Amza Pellea, pe sufletul românilor de pretutindeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi-a iubit publicul, iar astăzi, la 28 de ani de la înălţarea sa la cer, publicul îl răsplăteşte cu admiraţie pentru bucuria ce i-a dăruit-o. Pe 12 decembrie 1983, marele actor Amza Pellea lăsa în urma sa personaje care aveau să facă istorie în teatru şi în cinematografie.

Băileştiul natal se făleşte cu numele celui mai de seamă om al acelor plaiuri, care i-a dus faima prin toată România. Astăzi, băileştenii îi dezvelesc troiţă în Parcul Tineretului, se aşează în „Şirul luminii lui Amza Pellea“ şi cu lumânări aprinse vor merge pe drumul spre Casa memorială unde alături de fiica actorului, actriţa Oana Pellea, vor dezveli o stea asemenea celei de pe „Walk of Fame“, din Bucureşti. Lumina lui Amza va aprinde şi luminile sărbătorilor de iarnă în Băileşti. Toate acestea se vor petrece începând cu ora 16.45.

Amza Pellea a fost elev al Colegiului Naţional Carol I  din Craiova, oraş în care a jucat mai târziu pe scena Naţionalului, în spectacole ca „Ce înseamnă să fii onest“ de Oscar Wilde, „Tudor din Vladimiri“ de Mihnea Gheorghiu sau „Gâlcevile din Chioggia“ de Carlo Goldoni. Tot aici a fost director în perioada 1973 – 1974.

A fost aplaudat la scenă deschisă la Nottara, la Naţionalul bucureştean, la Teatrul Mic şi în Teatrul de Comedie.

A făcut roluri de neuitat, iar două dintre ele au rămas de sine stătătoare în conştiinţa publicului: Mihai Viteazul şi Nea Mărin.

Rolul Manlache Preda din „Osânda“, film regizat de Sergiu Nicolaescu, în care parteneri i-au fost gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, i-a adus lui Amza Pellea premiul pentru cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova.

Amza Pellea s-a stins pe 12 decembrie 1983, la Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul