Proprietara care a dat de gaze în curte, bună de plată: rămâne datoare la primărie cu 20.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia din Dolj care a săpat un puț și a dat de o pungă de gaze va trebui să plătească 20.000 de euro primăriei. Focul arde de sâmbătă, iar stingerea acestuia implică intervenția unei echipe de specialiști.

Gazul arde fără întrerupere de câteva zile / FOTO Digi Știri

Alisa Florea, propietara locuinței, a precizat pentru Digi24 că a cerut ajutorul pompierilor, iar aceștia au venit și au izolat focul. De asemenea, ea spune că a fost defrișată zona.

Un reprezentant ISU a declarat că s-au luat măsuri de deviere a conductei de deversare într-un iaz artificial, astfel încât să fie limitat la minimum pericolul unui incendiu.

În plus, primarul din Dolj, Danil Robin, a precizat că au fost aduși specialiști de la Petrom și Garda de Mediu și s-a constatat că pericolul nu este unul mare.

Potrivit primarului, lucrările vor costa 20.000 de euro și vor fi achitate din bugetul primăriei. Ulteiror, suma de bani va fi recuperată de la proprietar, deoarece acesta nu avea autorizație pentru a săpa.

Bărbatul responsabil a forat un puț, dar la suprafață nu a țâșnit doar apă, ci și gaze. Oamenii s-au speriat și au cerut ajutor la 112. O dată la două ore la fața locului vine o echipă de pompieri și supraveghează zona. 

Punga de gaze a fost descoperită în satul Bâzdâna ce aparține de comuna doljeană Calopăr. Satul este izolat de restul comunei, iar pentru a ajunge aici trebuie să mergi pe un drum forestier. Localnicii nu au gaze în casă, dar au ajuns sa aibă în curte.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă