Decizia ITM: Ţiganii cu vile şi merţane din Sadova sunt buni de plată. Primăria este obligată să recupereze sumele acordate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă belea pe capul primarului din Sadova, judeţul Dolj. După ce anul trecut şi-a dat acordul pentru sutele de ajutoare sociale date în baza Legii 416//2001, acum este obligat să recupereze banii aruncaţi pe şomerii de lux din Sadova.

Aproape jumătate dintre asistaţii sociali din Sadova au fost sistaţi de la plată, în urma neregulilor semnalate de inspectorii de muncă doljeni. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, situaţia de la Sadova se regăseşte în multe alte localităţi din judeţ.  „Până acum am verificat 24 de primării unde există un număr de 7.609 dosare cu 20.024 de beneficiari în baza Legii 416/2001, la o populaţie de 109 mii de persoane. Inspectorii au verificat 2.840 de dosare şi au fost sistate de la plată până marţi 1.505 dosare. Au mai fost suspendate 560 de dosare până la remedierea deficienţelor constatate de inspectorii ITM. Verificările continuă la nivelul tuturor primăriilor”, a spus şeful ITM Dolj, Cătălin Mohora.

Trăiesc în vile de lux din ajutorul social

VIDEO Jale printre ţiganii din Sadova: Inspectorii ITM au ras jumătate dintre şomerii de lux din localitate

Inspectorii de muncă au mai constatat în timpul controlului că sunt şi foarte multe persoane care cumulează mai multe ajutoare de la stat sau primesc şomaj, dar sunt şi angajaţi fără forme legale de muncă. “Se vor revizui absolut toate dosarele aflate în plată. Cei care sunt îndreptăţiţi să primească ajutoare, de orice fel, le vor primi în continuare, iar cei care nu aveau acest drept, dar primeau bani, nu vor mai primi. Ei vor trebui să restituie sumele primite ilegal. Primăriile sunt obligate prin lege să constituie debitele şi să recupereze sumele acordate ilegal”, a mai adăugat Mohora.

Inspectorii de muncă au descoperit luna trecută că o treime dintre locuitorii comunei doljene Sadova, în majoritate de etnie rromă, care primesc bani de la stat, se lăfăie în case cu etaj, utilate la standarde occidentale. În plus, anchetele sociale au fost făcute superficial şi sute de mii de lei date drept ajutoare sociale de la stat au fost aruncate în buzunarele unor „sărmani“ cu vile şi bolizi la poartă.

Controalele ITM au arătat că 63,5 la sută din populaţia Sadovei trăieşte cu bani de la stat, aproximativ 5.000 de persoane din cei 8.000 de localnici beneficiind de ajutor social în baza Legii 416//2001. În timp ce unii oameni din localitate supravieţuiesc de pe o zi pe alta datorită acestui ajutor, inspectorii de muncă au descoperit, cu stupoare, că o treime dintre beneficiari se lăfăie în case luxoase.

În replică, rromii din Sadova vizaţi de ITM au declarat  că sunt îndreptăţiţi să primească aceste ajutoare:  „Sunt bolnavă de infarct, sufăr de infarct! Pe baza acestui ajutor social trăim. Să-l taie pe ăla bogat, dar nu toată lumea are palate", a afirmat Anica, o localnică (FOTO 1). În ajutorul acesteia vine şi consilierul local Petre Ştefan: "Nu avem nicio fabrică unde să muncească oamenii. Sunt copii de hrănit, bătrâni bolnavi. Cu ce să trăiască?".

"Este localitatea cu cele mai multe dosare aflate în plată din judeţul Dolj. Este vorba de 1.778 de dosare aflate în plată şi 220 de dosare înregistrate la Primăria Sadova. Mulţi dintre beneficiari nu întrunesc condiţiile pentru acest ajutor, în sensul că trăiesc în vile de lux, au Merţane la poartă şi primesc ajutor de la stat", declara Cătălin Mohora, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, la începutul anchetei.

Primarul Sadovei, Vasile Jianu nu a putut fi contactat telefonic.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța