Apartament transformat în groapă de gunoi, golit cu forța în Craiova: „Este un focar de infecție”. Proprietara cataloghează intervenția drept abuzivă

0
0
Publicat:

Scene greu de imaginat au fost descoperite într-un apartament din Craiova, unde o locuință cu patru camere a fost transformată, în timp, într-un adevărat depozit de deșeuri. Mormanele de gunoi ajungeau până la ferestre, iar accesul în interior era aproape imposibil.

Mizerie de nedescris într-un apartament din Craiova. FOTO: captură video Știrile Pro TV

După ani întregi de plângeri, vecinii au obținut în instanță evacuarea forțată a deșeurilor. Marți dimineață, 24 martie, un executor judecătoresc, însoțit de zeci de angajați ai serviciului de salubritate, a deschis apartamentul în baza unui mandat de executare silită.

Muncitorii au găsit cantități uriașe de gunoaie și un miros greu de suportat.

„Mirosul și ce este acolo e jale. Este un focar de infecție ce este acolo”, a declarat unul dintre angajații implicați în intervenție, potrivit Știrilor Pro TV.

Operațiunea de golire s-a dovedit extrem de dificilă chiar și pentru echipele de salubritate, din cauza volumului mare de deșeuri acumulat în ani.

Vecinii: „Un coșmar de ani de zile”

Locatarii spun că situația persistă de mult timp și că, mai ales vara, mirosul devenea insuportabil.

„Coşmarul ăsta e cam de vreo 2 ani. Vara era infernal nu se putea vara și la temperaturile care au fost și ca să stai în asemena condiții era inadmisibil”, a declarat președintele asociației de proprietari.

Administratorul blocului susține că proprietara refuza orice ajutor pentru curățenie, iar mirosul se răspândea pe scară, afectând inclusiv familiile cu copii.

Proprietara contestă măsura

Apartamentul, care funcționează și ca sediu de cabinet de avocatură, aparține unei avocate care consideră intervenția abuzivă.

„Este abuzivă față de sediul profesional”, a afirmat aceasta.

Executorul judecătoresc a precizat că măsura a fost dispusă în baza unei hotărâri definitive pronunțate de Tribunalul Dolj, după ce asociația de proprietari a acționat în instanță.

Costurile operațiunii vor fi suportate inițial de asociația de locatari, urmând ca acestea să fie recuperate ulterior de la proprietară.