Taxă de transfer de zeci de mii de euro, considerată abuzivă: o studentă din Constanța a câștigat procesul împotriva universității

0
Publicat:

O tânără din Constanța a obținut în instanță returnarea sumei de 32.500 de euro plătită ca taxă de transfer către Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Judecătorii au decis că obligația impusă de universitate era stabilită prin clauze abuzive, echivalente cu taxa de școlarizare pentru toți cei șase ani de studii.

O studentă din Constanța a câștigat procesul împotriva universității FOTO: Arhivă

În vara anului 2023, Giurca Natalie Desire, studentă în anul I la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a cerut transferul la o altă universitate, mai aproape de casă, în Constanța. Universitatea i-a comunicat că aprobă transferul și că îi va elibera documentele necesare, dar numai după plata unei taxe de 32.500 de euro, echivalentul taxei de școlarizare pentru întregul ciclu de studii.

„După terminarea anului I de studii, în vară, reclamanta a solicitat să se transfere în cadrul unei alte universităţi mai aproape de casă, având în vedere că distanța Constanţa – #### este una foarte mare. A precizat reclamanta că, deși avea dreptul să se transfere la o altă universitate, drept garantat atât de Regulamentul european privind creditele transferabile, cât şi de Codul universitar al drepturilor şi obligaţiilor studentului, i s-a precizat că acest lucru este posibil doar dacă va plăti o taxă de transfer”, se arată în motivarea instanței, citată de Ziua de Constanța.

Deși presată de timp, studenta a achitat suma cerută, iar abia ulterior i-au fost eliberate situația școlară, foaia matricolă și avizul favorabil transferului.

Decizia instanței

Judecătoria Constanța a decis pe 1 august 2025 că clauzele care impuneau plata taxei de transfer sunt abuzive și nule. Instanța a dispus returnarea întregii sume de 32.500 de euro în echivalent în lei la cursul BNR din data plății, cu actualizare la rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data încasării, 8 septembrie 2023, până la restituirea efectivă. În plus, universitatea trebuie să suporte cheltuielile de judecată ale studentei, în cuantum de 7.100 lei.

Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâta ... Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5 alin. (3) lit. f) și art. 5 alin. (4) lit. v) din Contractul de studii nr. 566/08.08.2022. Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 32.500 Euro, cu dobânda legală penalizatoare aferentă și cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile”, se arată în hotărârea publicată pe Portalul Instanțelor de Judecată.

Universitatea a atacat decizia

Decizia nu este definitivă, Universitatea „Vasile Goldiș” depunând apel la Tribunalul Constanța, înregistrat pe 14 octombrie 2025. Momentan nu a fost stabilit un termen de judecată pentru apel.

Pe fond, procesul a fost înregistrat la Judecătoria Constanța la 4 iunie 2025, sub dosarul nr. 16180/212/2024, obiectul fiind constatarea clauzelor abuzive conform Legii 193/2000.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima