Stadiul lucrărilor de restaurare la comoara descoperită în vechiul Tomis. Edificiul Roman cu Mozaic, moștenirea antică distrusă de amenajarea portului VIDEO

0
Publicat:

Comoara vechiului Tomis, Edificiul Roman cu Mozaic, care datează din secolele II - III, este în plin proces de restaurare. Edificiul a fost afectat nu numai de timpul în care a stat sub pământ, ci şi de lucrările făcute, în perioada modernă, pentru amenajarea portului de către Anghel Saligny.

Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, anunță că lucrările de restaurare, conservare, amenajare și punere în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic sunt realizate în proporție de peste 50%. Atât interiorul, cât și exteriorul obiectivului, au fost supuse unor intervenții complexe, meticulos planificate de către specialiști, la nivelul mozaicului și zidăriei antice.

Lucrări la Edificiul Roman cu Mozaic FOTO Consiliul Județean Constanța
Lucrări la Edificiul Roman cu Mozaic FOTO Consiliul Județean Constanța

Proiectul de restaurare este realizat de compania italiană Giano Restauri, specializată în restaurarea monumentelor istorice, iar valoarea totală a contractului este de 9.869.677 lei, fără TVA.

Edificiul roman cu mozaic a fost descoperit în urma lucrărilor făcute pentru construirea unor blocuri de locuinţe pe faleza de sud-vest a oraşului, în anul 1959.

Descoperit întâmplător, edificiul roman cu mozaic este una dintre atracţiile vechiului Tomis, afectat de lucrările realizate de Anghel Saligny la amenajarea portului.

Edificiul roman cu mozaic, 1960 Arhivă Constanţa City Tour

Edificiul roman cu mozaic a fost descoperit în urma lucrărilor făcute pentru construirea unor blocuri de locuinţe pe faleza de sud-vest a oraşului, în anul 1959, scrie Irina Nastasi în lucrarea „Edificii cu mozaic din Dobrogea romană și romano-bizantină“. 

Edificiul, spune istoricul, fusese afectat nu numai de distrugerile din epocă şi de timpul în care a stat sub pământ, ci şi de lucrările făcute, în perioada modernă, pentru amenajarea portului de către arhitectul Anghel Saligny. Campaniile dedicate complexului de epocă romană s-au întins de-a lungul a cinci ani, până în 1965. 

Impunătoarea construcţie se desfăşura în antichitate pe trei terase, tăiate în taluzul falezei şi nivelate pentru asigurarea stabilităţii construcţiei. Era situată chiar pe cheiurile vechiului port tomitan, de la nivelul cărora se deschidea prima sa suită de încăperi.

Covorul cu mozaic se întindea pe toată suprafaţă sălii. Porţiunea care era aşezată pe terasă tăiată în faleză s-a păstrat cel mai bine, iar partea care se situa deasupra celor unsprezece încăperi din nivelul inferior s-a prăbuşit odată cu bolţile acestora prinzând dedesubt mărfurile care se aflau depozitate acolo. O parte din bucăţile prăbuşite au putut fi recuperate.

Imagini de epocă FOTO Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța

Materialele folosite sunt marmură şi piatră naturală, de culori diferite: alb, roşu, verde-albăstrui, negru, crem. Acestea sunt dispuse pe rânduri drepte, mai ales în chenar şi în linii şerpuite în cazul motivelor mai complexe. Sunt aşezate pe un pat de mortar din var amestecat cu multă cărămidă pisată. 

Printre istorici au existat mai multe discuţii referitoare la datarea monumentului. Vasile Canarache îl datează iniţial între secolele II-III p. Chr28, apoi în IV p. Chr. Adrian Rădulescu plasează edificiul în momentul de înflorire a economiei Tomisului, în care oraşul şi-ar fi permis construcţia şi decorarea unui edificiu atât de luxos şi deci foarte costisitor.

De asemenea, complexitatea şi calitatea decorului, inventarul sculptural descoperit în marea sală şi mai ales în încăperile boltite şi sistemul de construcţie a edificiului par să susţină aceeaşi datare în secolele III-IV. Spre o datare mai timpurie, în secolul III, înclină Alexandru Suceveanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”