Primarul Constanţei: „Am primit e-mailuri de la Odesa în care cereau ajutoare militare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vergil Chiţac FOTO Primăria Constanţa

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că autorităţile de la Odesa i-au cerut ajutoare, în special militare, cum ar fi veste antiglonţ şi căşti. Solicitările au fost redirecţionate către ministrul Apărării, Vasile Dîncu, şi către premierul Nicolae Ciucă.

Vergil Chiţac a declarat, luni, la începutul şedinţei Consiliului Local, că la sfârşitul acestei săptămâni a activat Comisia de Apărare pentru a fi luate măsurile în cazul în care acest conflict din Ucraina ar ajunge şi în România.

„În weekendul acesta am activat Comisia de Apărare, al cărei preşedinte este domnul viceprimar Rusu, şi sigur că ne luăm măsurile interne în cazul puţin probabil că acest conflict poate escalada şi veni spre noi, dar, în primul rând, ne-a interesat partea de ajutor pe care o putem acorda Ucrainei. Am fost sesizaţi, eu personal am fost sesizat prin intermediul domnului viceprimar cu două e-mailuri pe care le-am primit de la Odesa, oraş înfrăţit, care cereau ajutoare şi militare, în special militare. Am redirecţionat e-mailurile astea către ministrul Apărării şi primul ministru care le-au recepţionat şi mi-au şi răspuns că au în vedere şi în următoare tranşă de ajutor se vor ocupa de materiale, în principal e vorba de materiale militare, veste antiglonţ şi căşti. Şi vorbim de Odesa”, a afirmat Vergil Chiţac.

La Pavilionul Expoziţional din Constanţa a fost amenajat un punct de colectare de ajutoare pentru Ucraina. „La Pavilionul Expoziţional sortăm din bunurile de strictă necesitate care pot fi livrate către oamenii care sunt în nevoi şi în special pentru cei care vin pe relaţia Tulcea – Isaccea, cei care sunt mai aproape de noi”, a explicat primarul Constanţei. Luni dimineaţa, un transport încărcat cu hrană, îmbrăcăminte groasă, pături şi apă a plecat din Constanţa către persoanele care au nevoie de aceste ajutoare.

Vă recomandăm şi: 

Constănţenii, solidari cu refugiaţii din Ucraina. Mii de produse donate pentru aceştia

Aproximativ 6.000 de ucraineni au trecut cu bacul la Isaccea. Oamenii fug din calea războiului

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani