Originea cântecului securistului: „Te rog să-mi scrii de oamenii văzuţi în cale,/ De tot ce-şi vor povesti/ Te rog să-mi scrii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mărturisirea unui român care a fost obligat să semneze un angajament cu Securitate apar şi note comice. El vorbeşte în interviul acordat de „Cântecul securistului“.

Aşa cum se făceau bancuri despre cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu, în perioada comunistă nu erau ocoliţi nici securiştii. Într-un interviu publicat în volumul „Învăţând istoria prin experienţele trecutului. Cetăţeni obişnuiţi supravegheaţi de Securitate în anii '70 – '80“ al Consiliului Naţional penru Studierea Arhivelor Securităţii, apare mărturisirea unui român care a fost obligat să semneze un angajament cu fosta Poliţie Politică. 

Cum se alegeau informatorii

„Eram proaspăt căsătorit. Aveam vreo 22-23 de ani, eram şi student şi se lucra în fiecare sâmbătă, câteodată mă chema şi duminica la diverse munci patriotice“, începe el povestea.

Şi într-o zi, un bărbat i-a cerut să vină la Miliţie. „Şi m-au dus într-un subsol acolo, iar tipul ăsta care m-a acostat pe stradă era amabil. M-a întrebat de Legea 23, cu străinii, dacă am contact cu străinii. Apoi m-a băgat într-o cameră care n-avea geamuri – era ceva stresant… A venit un nene mai copt, care se pieptăna cu prosopul… cu ochelari din ăia fumurii… era ca într-un film cu Gestapo… Eu eram intimidat deja.

Vreo două-trei ore m-a întrebat tot felul, apoi a inventat o poveste cu un tânăr care m-a ţinut mai relaxat… Am stat acolo destul… Mi-a arătat Legea 23, pe care nu puteai s-o citeşti. Erau destul de politicoşi şi destul de duri. Iar atunci când au vrut să apese pe acceleraţie, ca să zic aşa, mi-a spus: «Domnule, ştii cât ai? Patru ani de închisoare şi din clipa asta nu mai pleci acasă». Nici nu ştiam despre ce era vorba, adică de ce să mă ia pe mine Securitatea şi să mă închidă patru ani?! Pentru că am vândut o felicitare… un tricou?“, se întreba el, 

„Nu o să te mai cheme Nicolae, îţi alegi un nume“

În cele din urmă, securiştii au dezvăluit pentru ce l-au ţinut sub presiune atâta timp: voiau să semneze un angajament cu Securitatea. „«În fine, am o salvare pentru tine. Eu pot să te salvez. Dar trebuie să ne ajuţi… Uite, Legea 23, este obigat să ne ajuţi!», i-au zis. „Dacă sunt obligat, atunci nu trebuie să mai scriu ceva“, şi-a zis tânărul. Însă replica informatorului a venit repede: „Nu, trebuie să avem, pentru că de acum încolo nu o să te mai cheme Nicolae, o să-ţi alegi un nume“. „Şi, în fine, m-a pus să scriu chestia aia de vreo câteva ori că n-o scrisesem bine. În clipa aia, singura chestie pe care o ai în minte a fost să ies din camera aia fără geamuri“, îşi aminteşte cu oroare acea zi. 
 

„Mi-a spus că o să contacteze tinerelul ăla (se referea la ofiţerul de legătură) şi acela mă suna de fiecare dată şi mă invita la o cofetărie. Mă întreba de diverse persoane, de institut, cu rugămintea ca să ne întâlnim şi la birou şi să-i scriu… Ca-n bancul acela, «Cântecul securistului»: „Te rog să-mi scrii, de drumurile tale, de oamenii văzuţi în cale, de tot ce-şi vor povesti, te rog să-mi scrii“. Informatorul care a povestit viaţa sa cercetătorilor CNSAS a dorit să rămână anonim. 
 

De fapt, versurile sunt inspirate de cântecul la mare vogă al lui Gigi Marga: „Te rog să-mi scrii/ Din drumeţie să-mi dai veste/ Dacă-ţi va spune vreo poveste/ Pădurea cu privighetori./ Te rog să-mi scrii/ Ce-ţi vor şopti în drum izvoare/ Pe care razele de soare/ Abia le văd de-atatea flori./ Să-mi scrii de drumurile tale/ De oamenii văzuţi în cale/ De tot ce-ţi vor povesti“.

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Acţiunea „Missouri”. Minciunile şi mofturile Ceauşeştilor la Casa Albă, la întâlnirea cu Nixon. Dictatorul i-a şocat pe americani cu subiectul privind evreii

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


Secretele cu care a fugit Mihai Pacepa în SUA: diamantele sintetice, traficul de arme clandestin, numele agenţilor străini
 

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Operaţiunea „Olimp ’72“ – Cum i-a urmărit Securitatea pe sportivii români la Olimpiada de la München. Patzaichin: „Securiştii aveau urme de caschetă“

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat