Originea cântecului securistului: „Te rog să-mi scrii de oamenii văzuţi în cale,/ De tot ce-şi vor povesti/ Te rog să-mi scrii“
0În mărturisirea unui român care a fost obligat să semneze un angajament cu Securitate apar şi note comice. El vorbeşte în interviul acordat de „Cântecul securistului“.
Aşa cum se făceau bancuri despre cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu, în perioada comunistă nu erau ocoliţi nici securiştii. Într-un interviu publicat în volumul „Învăţând istoria prin experienţele trecutului. Cetăţeni obişnuiţi supravegheaţi de Securitate în anii '70 – '80“ al Consiliului Naţional penru Studierea Arhivelor Securităţii, apare mărturisirea unui român care a fost obligat să semneze un angajament cu fosta Poliţie Politică.
Cum se alegeau informatorii
„Eram proaspăt căsătorit. Aveam vreo 22-23 de ani, eram şi student şi se lucra în fiecare sâmbătă, câteodată mă chema şi duminica la diverse munci patriotice“, începe el povestea.
Şi într-o zi, un bărbat i-a cerut să vină la Miliţie. „Şi m-au dus într-un subsol acolo, iar tipul ăsta care m-a acostat pe stradă era amabil. M-a întrebat de Legea 23, cu străinii, dacă am contact cu străinii. Apoi m-a băgat într-o cameră care n-avea geamuri – era ceva stresant… A venit un nene mai copt, care se pieptăna cu prosopul… cu ochelari din ăia fumurii… era ca într-un film cu Gestapo… Eu eram intimidat deja.
Vreo două-trei ore m-a întrebat tot felul, apoi a inventat o poveste cu un tânăr care m-a ţinut mai relaxat… Am stat acolo destul… Mi-a arătat Legea 23, pe care nu puteai s-o citeşti. Erau destul de politicoşi şi destul de duri. Iar atunci când au vrut să apese pe acceleraţie, ca să zic aşa, mi-a spus: «Domnule, ştii cât ai? Patru ani de închisoare şi din clipa asta nu mai pleci acasă». Nici nu ştiam despre ce era vorba, adică de ce să mă ia pe mine Securitatea şi să mă închidă patru ani?! Pentru că am vândut o felicitare… un tricou?“, se întreba el,
„Nu o să te mai cheme Nicolae, îţi alegi un nume“
În cele din urmă, securiştii au dezvăluit pentru ce l-au ţinut sub presiune atâta timp: voiau să semneze un angajament cu Securitatea. „«În fine, am o salvare pentru tine. Eu pot să te salvez. Dar trebuie să ne ajuţi… Uite, Legea 23, este obigat să ne ajuţi!», i-au zis. „Dacă sunt obligat, atunci nu trebuie să mai scriu ceva“, şi-a zis tânărul. Însă replica informatorului a venit repede: „Nu, trebuie să avem, pentru că de acum încolo nu o să te mai cheme Nicolae, o să-ţi alegi un nume“. „Şi, în fine, m-a pus să scriu chestia aia de vreo câteva ori că n-o scrisesem bine. În clipa aia, singura chestie pe care o ai în minte a fost să ies din camera aia fără geamuri“, îşi aminteşte cu oroare acea zi.
„Mi-a spus că o să contacteze tinerelul ăla (se referea la ofiţerul de legătură) şi acela mă suna de fiecare dată şi mă invita la o cofetărie. Mă întreba de diverse persoane, de institut, cu rugămintea ca să ne întâlnim şi la birou şi să-i scriu… Ca-n bancul acela, «Cântecul securistului»: „Te rog să-mi scrii, de drumurile tale, de oamenii văzuţi în cale, de tot ce-şi vor povesti, te rog să-mi scrii“. Informatorul care a povestit viaţa sa cercetătorilor CNSAS a dorit să rămână anonim.
De fapt, versurile sunt inspirate de cântecul la mare vogă al lui Gigi Marga: „Te rog să-mi scrii/ Din drumeţie să-mi dai veste/ Dacă-ţi va spune vreo poveste/ Pădurea cu privighetori./ Te rog să-mi scrii/ Ce-ţi vor şopti în drum izvoare/ Pe care razele de soare/ Abia le văd de-atatea flori./ Să-mi scrii de drumurile tale/ De oamenii văzuţi în cale/ De tot ce-ţi vor povesti“.
Vă mai recomandăm:
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini