Mihail Kogălniceanu, cel mai fierbinte punct al României. Cum văd oamenii din localitate revenirea americanilor: „Ne împăcăm bine și la cârciumi“| REPORTAJ
0Mihail Kogălniceanu, mica așezare dobrogeană situată pe drumul care leagă orașul Constanța de Hârșova, a păstrat mai multe amintiri ale germanilor decât ale americanilor care au fost cantonați în baza militară. După plecarea lor din localitate, s-au țesut legende, care se spun la colț de stradă.
La intrarea dinspre Constanța în Mihail Kogălniceanu, un bar acum închis, dar care nu pare să fi fost cândva ceva de soi, are pictat pe peretele exterior steagul NATO. Localnicii îi zic: „La americanul“. Aici, spun oamenii, veneau doar soldați americani cantonați la Baza militară din localitate.
„Era un bar doar al lor, numai ei intrau aici“, ne lămuresc oamenii. Acum, spațiul are lacătul pe ușă, iar pe gardul de lemn nevopsit demult sunt trei inițiale din lemn: VFW. Un afiș bătut de vânt anunță un eveniment care s-a petrecut la 13 iunie 2025. Dacă dai un ocol clădirii descoperi, de după un gard de stuf și un altul de metal un acoperiș negru de fum, probabil de la un incendiu. Geamurile sparte pe alocuri sunt închise, dar după ochiuri se văd bucăți de lemn de protecție. Acest bar este cam singura amintire care îi leagă pe localnici de americanii cu care au împărțit localitatea și cele câteva restaurante de soi care se pot număra pe degetele de la o singură lume.
Numele comunei Mihail Kogălniceanu din județul Constanța este din nou pe buzele tuturor românilor și nu numai, după ce s-a decis că aici vor veni din nou militari americani și vor fi aduse mijloace tehnice americane cu caracter defensiv, în urma deciziei Consiliul Suprem de Apărare a Țării privind solicitarea Statelor Unite de a desfășura temporar avioane și trupe în România, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
Militarii americani nu sunt o noutate pentru această așezare. În 2003, Baza a servit ca punct de sprijin pentru trupele SUA implicate în războiul din Irak, iar după 14 ani de la debarcarea din februarie 2003, americanii au sosit din nou la Mihail Kogălniceanu, pentru a asigura pacea și stabilitatea regională pe flancul estic NATO. La sfârșitul anului trecut, aproximativ 1.000 de militari americani au fost retrași de la Baza Mihail Kogălniceanu din Constanța, numărul celor care a rămas fiind necunoscut.
„Suntem și păziți, dar dacă e să bombardeze, noi suntem primii“
Cei mai îndreptățiți să comenteze venirea americanilor și soarta lumii se consideră a fi localnicii, cei care s-au amestecat cu soldații NATO vreme de mulți ani. Pe stradă, la magazine sau în cârciumi, războiul este principalul subiect de discuție. Se fac pronosticuri despre cât va dura conflictul din Orientul Mijlociu. Unii îi dau sfaturi lui Donald Trump, alții îl înjură. „Vin americanii ca dumneavoastră să faceți bani și noi să vorbim degeaba“, recunoaște un bărbat.
„E bine că vin. Am avut 3.000 – 4.000 de soldați aici, la noi, acum mai vin o tranșă“, spune unul.
Colegul lui de bancă îl contrazice: „Toată lumea e împotrivă. Suntem și păziți, dar, dacă e să bombardeze, noi suntem primii. Parcă-i controlează cineva... dacă aduce și o armă chimică... Cum e îngrădit aeroportul, cine mai vede ce e înăuntru?“, se întreabă el.
Unii sunt de părere că în câteva zile Trump îngenunchează Iranul, altul însă că „mai durează patru ani, atât timp de cât încearcă Putin să cucerească Ucraina“.
„Tu te iei după Trump?“, i se adresează celui dintâi. „Nu ai văzut ce se întâmplă la strâmtoarea aia cu toate petrolierele?“.
Nu le-a fost rău cu americanii. „Au dat locuri de muncă la oameni: șoferi, la întreținere spațiu verde, la construcții, zugrăveli, reparații, la magazii. Au venit și din Constanța oameni să lucreze aici, din Târgușor, Nicolae Bălcescu, că le asigură transportul“. Tot americanii au renovat o școală și o grădiniță.
Închipuite sau nu, ei spun că americanii, bărbați dar și femei, se îmbătau des prin cârciumile din localitate. „Veneau femeile și beau vodcă cu bere, făceau scandal și venea duba lor să le ia, le mai încărca și nota de plată... apoi le-au făcut un local....“, spun ei.
Ce i-a deranjat cel mai tare a fost faptul că au fost obligați să-și dea pământul arabil cu 50 de cenți metrul pătrat pentru a se construi aici o bază NATO. „Era pământ arabil, oamenii cultivau grâu, porumb, lucernă. Au luat engros pământul, i-a băgat pe români la înaintare. Oamenii au făcut gălăgie...“, își aduce aminte un localnic. Ceilalți îl susțin.
Vremea frumoasă de afară îi îndeamnă la plimbare. Războiul e departe. „Pe unde ne plimbăm azi?“, întreabă unul dintre ei. „Am auzit că la magazin au o fată frumoasă la casă“.
„Ne împăcăm bine și la cârciumi“
Spre centrul comunei, la micul magazin situat vizai de biserica catolică se opresc mulți ca să ia câte ceva. „Am auzit că vin americanii. Ne e frică de război, noi suntem liniștiți. Eu n-am apucat războaiele, nici pe primul nici pe-al doilea. Da' vedem ce se întâmplă în lume, de aia ne e frică. Nu ajung dronele până la noi că sunt 2.800 de kilometri. Ne-am simțit foarte apărați cu americanii aici, dar ne e frică să nu înceapă ceva. Ne împăcăm bine și la cârciumi, că mai ies seara la cârciumi, le mai dă voie. Vin lângă pădure acolo, le dădea voie sâmbătă să iasă“, spune un localnic.
O femeie care locuiește în blocurile de la intrare în localitate privește viitorul cu teamă. „Eu stau aici, sunt blocuri frumoase, dar zgomotul? Aici cel puțin nu te mai înțelegi nici la telefon când trec avioanele lor. De câte ori transmit ei internetul cade. Nemulțumiri sunt o grămadă“.
O altă femeie recunoaște că nu se pricepe, dar întrebată dacă se teme că va fi și România în război, ea dă verdictul la colț de stradă: „O să ne bombardeze pe noi primii“.
„Nu s-a îmbogățit comuna cu cei din bază“
În parc, două femei îi însoțesc pe copii la locul de joacă. Nu se tem de război. Ambele au pe cineva din familie care lucrează la baza militară. „Dar chiar vin americanii din nou?“, ne întreabă una dintre ele. „Noi nu prea ne uităm la știri“, explică apoi.
Le este indiferentă revenirea americanilor și spun că localitatea nu s-a îmbogățit de pe urma lor. Este adevărat, recunosc că localnicii care au lucrat pentru ei au fost ceva mai bine plătiți, inclusiv bucătăreasa, caz cunoscut de una dintre femei, dar, adaugă că tot ceea ce s-a făcut în comună este rezultatul muncii primăriței Anca Belu. „Nu s-a îmbogățit comuna cu cei din bază. În afară de faptul că s-au scumpit casele, nu s-a schimbat nimic. Prețurile au ajuns ca în Constanța. Un apartament cu două camere se închiriază cu 400 de euro, iar același apartament dacă este de vânzare se dă cu 60-70.000 de euro“, spune una dintre femei.
Caramurat
Comuna Mihail Kogălniceanu are de toate: case frumoase și ruine, dar și blocuri, așa cum găsești peste tot în România rurală. Pe străzile ei se plimbă și mașini de lux, dar și căruțe. La unele porți dai de anunțuri din cele mai diverse: unul vinde pastramă, iar altul oferă cartofi, câțiva saci cu legume fiind deja scoși la drumul mare. La unele porți flutură steagul României, iar la alții și cel al Uniunii Europene, semn că sunt mândri că și comuna lor e spațiu european.
În vechiul cartier nemțesc doar câteva fațade mai amintesc de casele germanilor care au înființat aici o mică așezare, cu gospodării frumoase, cu străzi late și cu un locaș de cult ce dăinuie și astăzi. În așezarea care avea și bancă țărănească s-au stabilit coloniști din Crasna Basarabiei și din gubernia Cherson, care au luat locul tătarilor care au plecat aici după Războiul de Independență și alipirea Dobrogei la România.
Călătorul care ajungea în Caramurat distingea clar zona locuită de germani de cea de tătari și de mocanii veniți în Dobrogea: „Caramuratul e, poate, cea mai frumoasă colonie dobrogeană. Tabloul ce ni se înfăţişează aici într'o Duminecă de primăvară frumoasă e de un farmec neuitat. O stradă, largă de 25 de metri, dreaptă şi întinsă ca masa, curăţiţă de ori-ce murdărie şi buruiană, străluceşte de curăţenie. Ziduri înalte, spoite alb, închid curţile dinspre stradă şi formează două linii lungi, luminoase, deasupra cărora îşi pleacă crengile salcâmii înverziţi. Porţi cu arcuri de dimensiuni monumentale şi lungi şiruri de măreţe colonade conduc, în interiorul caselor şi gospodăriilor acestor ţăran fruntaşi. Casele luminoase şi strălucitoare de curățenie au frontul spre stradă roşu, vânăt sau violet şi geamurile verzi sau albastre. Acoperișul caselor încă e din olane de diferite culori. În curte au şi bucătărie de vară, apoi magazii şi beciuri (pivniţe). Dintre ramurile pomilor fructiferi răsar coliviile porumbarelor. Trainice şi bine întreţinute sunt şi grajdiurile şi toate celelalte acareturi economice. Pretutindeni ordine, curăţenie şi culori încântătoare“.
În anul 1918, aici trăiau 155 de familii de etnici germani, 110 familii românești şi 70 familii tătărești.
Majoritatea germanilor au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania nazistă, sub lozinca „Acasă în Reich“. În urma lor au rămas amintiri, iar cei care au crescut aici revin deseori pe meleagurile copilăriei. Același sentiment l-au transmis și urmașilor, care vară de vară vin să descopere locurile care s-au născut poveștile bătrânilor nemți.
În toamna anului 2024, câțiva germani, urmași ai foștilor coloniști din Caramurat, așa cum se numea în trecut comuna Mihail Kogălniceanu, au venit să viziteze Dobrogea tocmai din Frankfurt, Darmstadt, Schwerin, Köln. La Căminul cultural din localitate, au fost expuse fotografii înfățișând chipuri și imagini din lumea de altădată a așezării unde se vorbea nemțește, imagini-unicat puse la dispoziție de Asociația germanilor basarabeni.
În prezent, majoritatea locuitorilor sunt români, care au început să se stabilească aici după Războiul de Independență.