Mazăre duce crucea lui Teodosie. Înaltul prelat l-a asemuit pe primar cu Sfântul Vasile cel Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre şi ÎPS Teodosie FOTO Mediafax

ÎPS Teodosie a fost întotdeauna un susţinător al primarului Radu Mazăre. I-a făcut cadouri bisericeşti, l-a asemănănat cu un sfânt şi i-a luat apărarea atunci când mai multe voci l-au acuzat pe primar că va întina memoria marelui domnitor Ştefan cel Mare când se va costuma în marele voievod, la carnavalul verii.

Dragostea creştinească pleacă de la faptul că municipalitatea a dat Bisericii mai multe terenuri unde s-au ridicat mai multe biserici. De când a venit la Constanţa, în anul 2001, cu sprijinul lui Adrian Năstase, în oraş s-au ridicat mai multe lăcaşuri de cult între blocuri, pe spaţiul verde.

La o primă evaluare este vorba de aproximativ 15 biserici. Cea din parcul de la Gară poartă hramul Sfântului Ştefan, cel de-al doilea prenume al primarului. Mazăre trebuia să fie ctitorul ei, însă ulterior s-a retras din proiect.

Municipalitatea nu s-a oprit doar la a da terenuri pentru construcţia de biserici în oraş şi a cedat şi două suprafeţe de plajă în staţiunea Mamaia, numai că în zonă erau mai multe ţevi ce nu permiteau construcţia lor, astfel că primăria va trebui să dea alte loturi. 

Ca o mulţumire, ÎPS Teodosie l-a luat în pelerinaj pe primar la Muntele Athos. 

Sfântul Vasile cel Mare de la Henri Coandă

La finalizarea cartierului Henri Coandă, proiect care i-a adus lui Mazăre un dosar penal, arhiepiscopul Tomisului, l-a asemănat unui sfânt ortodox: „Domnul Mazăre nu este ceea ce vedeţi. Rar am întâlnit un om cu atâtea sentimente profunde şi vorbe responsabile. Poate în primele luni, până l-am cunoscut, aveam nişte îndoieli. Oamenii m-au ajutat să-l cunosc. Veneau cu rugăminţi să îl pomenească. Am întâlnit alţi primari la Bucureşti, îmbrăcaţi în costum, care m-au alimentat cu vorbe. El m-a alimentat cu dragoste.

Ceea ce a făcut domnul primar aici, n-am sperat. Tot timpul gândeam la cel mai pilduitor părinte din istoria Bisericii: Sfântul Vasile cel Mare, care în puţinii ani cât a păstorit, a făcut ca niciun om din eparhia lui să nu fie neajutorat“, a declarat arhiepiscopul Tomisului.

„Cartierul Henri Coandă pentru oameni sărmani este o Vasiliadă, este un exemplu pentru orice om, de orice credinţă, de orice naţie“, a mai spus ÎPS Teodosie.

Într-o emisiune TV, Mazăre a spus despre prelat: „Este mai mult decât un prieten pentru mine. Pot să spun chiar că-l iubesc“.

Sceptrul de la Teodosie

Aşa cum ne-a obişnuit, edilul se costumează în diverse personaje. Când şi-a făcut apariţia îmbrăcat în costum de ţar, la colecţia „Ţarina“, semnată Cătălin Botezatu, avea în mână un sceptru, împrumutat de la Arhiepiscopul Tomisului.

„Este un costum de ţar din secolele XV - XVII, pentru că pe Nicolae, care avea un costum cu tunică, ştii că l-a omorât şi pe el şi pe toată familia şi atunci m-am ferit. Nu sunt ţarul care a fost omorât la Revoluţie, el şi toată familia şi copiii“, a spus Radu Mazăre, după prezentarea de modă.

El a mai precizat că sceptrul pe care l-a purtat la prezentarea de modă a fost împrumutat de la Arhiepiscopul Tomisului. „Nu e baston, e sceptru şi dacă vă spun de unde e vă cade microfonul, e de la Înalt Prea Sfinţia Sa, Arhiepiscopul Tomisului. Nu e inscipţionat cu modele religioase că nu am vrut să iasă vreun scandal", a adăugat primarul, care în urmă cu câţiva ani a purtat o uniform cu însemne naziste, la o prezentare de modă din 2009. 

Crucea care te fereşte de deochi

Prelatul i-a mai dăruit primarului şi o cruce sfinţită. Mazăre a spus că o va purta la toate evenimentele publice, penttru a fi protejat de Dumnezeu. „Sunt un om cu frică de Dumnezeu. Crucea asta m-a ajutat la inaugurarea blocurilor sociale. M-au deochiat, m-am simţit rău când am ajuns acasă, crucea m-a ferit şi m-a ajutat să-mi revin“, a mărturist primarul.

În vara acestui an, Radu Mazăre s-a costumat în Ştefan cel Mare. Înainte de spectacol, mai multe ONG-uri au spus că va fi întinat astfel numele marelui voievod al Moldovei. Reclamat la Biserică, primarul a da asigurări că numele sfântului nu va fi întinat, spunând că nimeni nu va urca pe scenă în timpul scenetei îmbrăcat necuviincios. De altfel, după ce şi-a terminat rolul, primarul s-a retras de la carnaval, când a urmat defilarea carelor alegorice şi mai multe prezentări de modă.  

Vă mai recomandăm:

Tainele religiei politice de la malul mării. Legăturile primarului Mazăre cu ÎPS Teodosie

„Mazăre cel Mare”, la Carnavalul Mamaia 2014 cu noi costumaţii pentru parada de la vară

FOTO VIDEO Cheltuieli regeşti pentru Carnavalul Mamaia 2014. Mazăre scoate 50.000 euro de la buget pentru trei care alegorice

FOTO VIDEO Pregătiri pentru sambadromul de la Mamaia. Mazăre-împărat are car motorizat

„Suleyman Magnificul“ vine la Mamaia. Mazăre îl aduce pe actorul Halit Ergenc la Carnavalul verii 2014

AUDIO Mazăre are planuri mari pentru Mamaia. Primarul va lansa un nou imn şi va înălţa o statuie de 10 metri la intrarea în staţiune

Scandal pe taxa de promovare în staţiunea Mamaia: primăria vrea o sumă mai mare din banii colectaţi de la agenţii economici

Carele alegorice ale Primăriei Constanţa, ce vor defila în această vară, amenajate pe şasiul unui fost autobuz RATC

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani